Dezbatere pe tema bullying-ului!

0



Săptămâna trecută, la Amfiteatrul Muzeului Județean Argeș a avut un eveniment de tip dezbatere publică, organizat de către Consiliul Județean al Elevilor Argeș, alături de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș, având ca scop punerea în scenă a problemelor reale sesizate de către elevi în fața autorităților, obiectul discuției fiind hărțuirea la nivel școlar, denumită generic „Bullying”, anunţă Consiliul Judeţean al Elevilor Argeş. 


Reprezentanții elevilor din fiecare instituție de învățământ liceal din județul Argeș au fost prezenți, participând în mod activ la dezbatere, prin propunerea unor spețe generale autorităților prezente, urmând ca reprezentanții acestora să vină cu soluții pe care le pot implementa prin intermediul campaniei care tocmai a fost lansată. În cadrul evenimentului, desfăşurat interactiv, s-au identificat problemele predominante din rândul elevilor și posibile soluții ale acestora. „În ultimele 5 luni, Consiliul Județean al Elevilor Argeș a fost un partener stabil de lucru al următoarelor instituții publice de stat: Consiliul Județean Argeș, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș, Inspectoratul Județean de Poliție Argeș, Inspectoratul Județean de Jandarmi Argeș, Inspectoratul Școlar Județean Argeș și Poliția Locală a Municipiului Pitești. Colaborarea are în vedere organizarea și desfășurarea unei campanii de informare și conștientizare la nivelul întregului județ, aceasta constând în două moduri de prezentare: în format fizic și în format digital, acestea constând în transmiterea informațiilor corecte din partea elevilor și a specialiștilor către grupul țintă — grup format din elevi din clasele 5-12 din județul Argeş”, a transmis Consiliul Judeţean al Elevilor Argeş, într-un comunicat de presă. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.