32 şcoli primesc bani pentru prevenirea abandonului!

0



Veste bună pentru 32 de unităţi de învăţământ din judeţul Argeş! Au fost selectate să primească bani prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS). Astfel, din cele 543 de milioane de euro aprobate de Comisia Europeană pentru Finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență , peste 22 de milioane de lei (n.r. 4.5 euro), vor veni în judeţul nostru.


Au fost aprobate, în judeţul Argeş, 13 proiecte din „zona fără marginalizare”, 7 din „zona marginalizare la medie/zona dezavantajată” și 12 proiecte din „zona marginalizare peste medie și severă/ zona marginalizată”. În Argeş sunt 31 de şcoli gimnaziale, şi un liceu, respectiv Liceul Cu Program Sportiv Câmpulung, dintr-un număr de 1.391 de proiecte care au obținut cel puțin 6 puncte din 10 .

Programul se adresează elevilor aflaţi în risc de abandon, în special elevi aparţinând grupurilor vulnerabile, elevi aparţinând minorităţii rome, elevi din mediul rural și urban mic, elevi cu dizabilităţi sau cerințe educaționale speciale (CES), elevi din comunităţi dezavantajate economic, copii în risc de excluziune socială pe fondul sărăciei, lipsa locuinței, familie monoparentală, familii dezorganizate, elevi expuși altor riscuri sociale.

Dacă la nivel naţional vor fi acordate 543 de milioane de lei. Valoarea totală a proiectelor şcolilor argeşene aprobate pentru finanţare este de 22.229.372,77 lei (circa 4,5 milioane euro).

Lista școlilor care primesc bani :
1. Școala Gimnazială Nr. 1 Poienarii de Muscel – 346.241 lei;
2. Școala Gimnazială “Petre Tudose” Mălureni – 983.819 lei;
3. Școala Gimnazială Nr. 1 Schitu Golești – 796.350 lei;
4. Școala Gimnazială “Tudor Cornel” Ungheni – 346.241 lei;
5. Școala Gimnazială Băiculești – 666.710 lei;
6. Școala Gimnazială Davidești – 898.301 lei;
7. Școala Gimnazială “Prof. Emil Negoiță” Miroși – 346.241 lei;
8. Școala Gimnazială Nr. 1 Bughea de Jos – 900.200 lei;
9. Școala Gimnazială “Petre Badea” Negrași – 346.241 lei;
10. Școala Gimnazială Nr. 1 Vulturești – 795.356 lei;
11. Școala Gimnazială “I.C. Lăzărescu” Țițești – 848.402,97 lei;
12. Școala Gimnazială Nr. 1 Corbeni – 983.800 lei;
13. Școala Gimnazială Merișani – 796.350 lei;
14. Școala Gimnazială Nr. 1 Micești – 982.566 lei;
15. Școala Gimnazială “Ion Iorgulescu” Mihăești – 756.740 lei;
16. Școala Gimnazială “Iordache Păcescu” Coșești – 756.780 lei;
17. Școala Gimnazială Broșteni-Aninoasa – 900.200 lei;
18. Școala Gimnazială “Iosif Catrinescu” Dragoslavele – 900.200 lei;
19. Școala Gimnazială Nr. 1 Hîrtiești – 898.296 lei;
20. Școala Gimnazială Nr. 1 Valea Mare-Pravăț – 983.800 lei;
21. Școala Gimnazială “Toma Arnăuțoiu” Nucșoara – 397.961 lei;
22. Școala Gimnazială “Constantin Bălăceanu Stolnici” – Stolnici – 692.482 lei
23. Școala Gimnazială Nr. 1 Bughea de Sus – 398.150 lei;
24. Școala Gimnazială “Gabriel Marinescu” Tigveni – 900.200 lei;
25. Școala Gimnazială “Gheorghe I.I.C. Brătianu” Rătești – 692.480 lei;
26. Școala Gimnazială Mușătești – 697.062 lei;
27. Liceul Cu Program Sportiv Câmpulung – 640.768 lei;
28. Școala Gimnazială “Elena Davila Perticari” Izvoru – 346.224 lei;
29. Școala Gimnazială “Prof.Univ.Dr. Ion Stoia” Căldăraru – 345.930 lei;
30. Școala Gimnazială Nr. 1 Cocu – 296.400 lei;
31. Școala Gimnazială “Ștefan Cel Mare” – Ștefan Cel Mare – 692.482 lei;
32. Școala Gimnazială Nr. 1 Cetățeni – 899.080 lei.

Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) este cuprins în cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată” și a fost aprobat de Comisia Europeană pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență. M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.