Operaţiune de salvare de 12 ore!

0



Salvamontiştii argeşeni şi sibieni au avut în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, o operaţiune de salvare de peste 12 ore. Un turist rănit, aflat pe vârful Negoiu, din munții Făgăraș, a fost preluat şi dus la Piscul Negru, unde a fost predat unui echipaj medical. Avea fractură deschisă la un genunchi după ce a căzut. Pe lângă traseul dificil, salvatorii s-au luptat şi cu vijelia şi ninsoarea care s-a pornit în cursul nopţii.


Un număr de 30 de salvatori montani, 14 din Argeș și 16 din Sibiu, au fost implicați într-o amplă acțiune de salvare a unui turist care a fost victima unui accident sâmbătă seara, în zona vârfului Negoiu, din masivul Făgăraș. După o operaţiune de 12 ore care a durat întreaga noapte, turistul, un bărbat de 47 de ani din Constanța, a fost salvat. El a fost transportat la Spitalul municipal din Curtea de Argeș cu politraumatisme și o fractură la genunchiul drept.

„Elicopterul a încercat să pună salvatorul din aer în zona unde era victima dar nu a reuşit din cauza vântului puternic. S-a ales să se retragă şi practic, a făcut pe taxiul şi a reuşit să plaseze colegi de-ai noştri în apropiere de o oră de victimă, unde s-a putut ateriza ca ei să înceapă imobilizarea şi acordarea de prim-ajutor. Între timp noi ne apropiam terestru în mai multe valori. Inclusiv cei de la Sibiu, au urcat împreună cu noi pe Valea Călţunului pentru că prin Nord era risc de avalanşă.

Toţi turiştii (n.r grupul din care făcea parte bărbatul rănit) sunt acum la cabană. Victima avea fractură deschisă de rotulă”, a declarat, şeful Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu. Salvamont Argeș face încă o dată apel la iubitorii muntelui să își ia toate măsurile de precauție, să analizeze traseele pe care vor să le parcurgă și să se doteze corespunzător.

În caz de nevoie, turiștii aflați în dificultate trebuie să sune la Dispeceratul Național Salvamont, folosind sintagma 0salvamont, prin apăsarea tastelor corespunzătoare literei, unde un dispecer va redirecționa apelul către formația Salvamont pe raza căreia se află situația în cauză. De asemenea, la acest număr pot fi cerute și informații privitoare la starea traseelor turistice. Pentru apelul de urgență formați 112. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.