- Din punctul meu de vedere
Nico, soția lui Andrei, îmi spune și insistă că Suedia este țara oamenilor buni. Afirmația îmi ia liniștea. Mă gândesc toată ziua la ce ar putea însemna aceste cuvinte, iar noaptea, cu toate că tăcerea este profundă, iar cerul este acoperit, adorm cu dificultate.
Ce înseamnă, oare, faptul că o țară ar fi alcătuită din oameni buni ? Alte țări ar adăposti oameni răi sau cel puțin oameni așa și așa, adică nici buni, nici răi ?
A doua zi, solicit explicații și le primesc într-o oarecare măsură. Suedezii nu obișnuiesc să se contrazică, iar să se certe, nici atât. Preferă să schimbe subiectul dacă se întrevede o contradicție serioasă, ori să tacă pur și simplu. Știu să tacă, ceea ce prin alte părți nu prea se întâmplă. Subiectele în discuție și le aleg cu precauție și nimeni nu dă lecții de viață nimănui. De altfel, viața personală nu apare în dezbatere, căminul are o sacralitate de care nimeni nu se atinge.
La școală, copiii fac concursuri de tăcere.
Nimeni nu vrea să epateze, să arate că este, dintr-un punct sau altul de vedere, superior celuilalt. Ceea ce în mod normal ne deosebește, anume înfățișarea, starea materială, cultura sau pur și simplu vârsta nu reprezintă criterii de valoare. Valoarea constă în aceea că nu îți afișezi și nu îți revendici niciodată propria valoare.
Este exact pe dos de cum se întâmplă lucrurile la noi.
Pe acest fundament psihosocial se clădește o societate în care, la propriu, nimeni nu este lăsat în urmă. Practic, ar trebui să te străduiești enorm pentru a te rata, a te pierde, a deveni un marginal. Suedia pare o țară stup în care fiecare individ este important, la fel de important precum ceilalți.
Nici măcar artiștii nu sunt demonstrativi, nu se consideră aleșii vieții ? Se pare că nu, talentul, harul nu conferă nimănui dreptul de a se prezenta ca fiind superior altuia.
Trebuie să recunosc faptul că înțeleg cu dificultate psihologia acestei națiuni. Aud că mulți dintre românii care vin să muncească și să trăiască aici nu reușesc nici ei să înțeleagă ce se petrece cu gazdele lor și , fiindcă efortul de a pricepe obosește, apare frustrarea, după care ajung să îi definească pe suedezi ca fiind reci, necomunicativi, poate chiar insensibili. În mod paradoxal, bunătatea este definită ca indiferență, ceea ce este o uriașă nedreptate care li se face acestor oameni.
La Muzeul orașului Goteborg văd portretele unor bărbați de elită de la începutul secolului trecut. Sunt oameni care nu s-au distins în lupte, nu și-au vărsat sângele pentru țară, în schimb și-au văzut cu seriozitate de comerț, de dezvoltarea tehnologică, iar mai presus de toate, au convenit că între bogați și săraci nu trebuie să se deschidă o prăpastie.
Aici este cheia înțelegerii bunătății ca trăsătură a națiunii.
Peste tot pe planetă, bogații vor să devină și mai bogați, iar pentru asta sponsorizează și influențează elita politică, cea care, la rândul ei, întoarce serviciile care i se fac. În Suedia, lucrurile au stat altfel, în mod miraculous, altfel. Bogații au considerat că vor trăi mai bine dacă cedează o bună parte din bogăție, printr-o impozitare progresivă teribilă, cum nu știu să existe pe alte meridiane.
Diferența dintre cel mai mare și cel mai mic salariu din sectorul public este foarte redusă, iar în cel privat se aplatizează datorită sistemului de impozitare. Între cetățeanul care muncește la grădina publică și un profesor, ecartul salarizării este impresionant de mic.
Cum de nu dispare motivația, mă veți întreba, iar eu voi recunoaște că nu știu răspunsul, probabil că rușinea, bunul simț, ideea datoriei împlinite joacă un rol important, reglează situațiile.
Conform unor teorii, geografia și geopolitica joacă un rol important, poate decisiv, în organizarea socială. Suedia este o țară imensă, cu o densitate demografică redusă. Istoria a fost generoasă cu această țară care nu a mai cunoscut războiul de timp îndelungat. Totuși, dacă este să mă întrebați pe mine, cred că firea oamenilor a fost decisive, firea lor bună.
Seamănă a discriminare ceea ce tocmai am afirmat, dar îmi asum riscul.
Există o țară a oamenilor buni, o țară în care copiii sunt tratați la fel indiferent din ce familii provin, în care asistența medicală este aceeași și pentru muncitor și pentru profesorul universitar.
Sper să nu râdeți, dar poate de aceea fotbalul nostru cel de toate zilele nu face aici performanțe uriașe, fiindcă acest sport presupune umilirea unui ”team” de către celălalt, generează galerii exclusiviste, gata în orice moment să se războiască între ele. Handbalul sau golful nu presupun atâta agresivitate.
Revin asupra ideii că aici bogații au fost înțelepți, cedând poate nu cu plăcere, dar oricum în cunoștință de cauză, bogăție către săraci. Vă rog să observați că aici nu funcționează prea bine nici antiteza bogat/ sărac, aceste cuvinte își pierd sensul.
Capitalismul ca luptă continuă a cedat locul social – democrației, iar eu trag concluzia că unii nu au nevoie să fie biciuți de piața nebună pentru a progresa, deoarece progresul laolaltă este în firea lor de oameni buni.
P.S. Astăzi, când scriu articolul pe care îl veți citi doar începând de la ora 0,00 a zilei de mâine, este 1 Mai. S-a întâmplat să mă găsesc în Suedia de 1 Mai și pentru asta mi-am permis să vorbesc despre modelul suedez de cinstire a muncii și a muncitorului. Acest model nu poate fi, pur și simplu, transplantat în România, așa cum solicita, ipocrit sau nu, Ion Iliescu, în anii 90.
La noi, este altă gâscă în altă traistă.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
