Slujbă pentru în limba ucraineană pentru refugiați, în Lunca Argeșului

0



Zilele trecute, refugiații ucraineni au avut parte la biserică, de o slujbă în limba lor. Astfel, pe fondul dramatic al declanşării războiului din Ucraina şi al catastrofei umanitare provocată de acesta, Biserica Ortodoxă Română s-a mobilizat încă din primele zile ale acestui conflict, acordând ajutor multiplu refugiaţilor ucraineni sosiţi pe teritoriul ţării noastre.


În acest sens, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune, la îndemnul Arhiepiscopului Calinic, a organizat o nouă etapă a campaniei umanitare: „Împreună pentru refugiații ucraineni”. De această dată, sub coordonarea părintelui consilier Andrei Diaconescu și a părintelui inspector eparhial Alexandru Panciuc, în curtea bisericii cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” din parcul Lunca Argeșului a fost organizată o agapă pentru membrii familiilor de refugiați ucraineni găzduiți pe teritoriul județului Argeș. În cadrul acestei întâlniri emoționante, peste 60 de persoane au avut ocazia să participe la o slujbă oficiată în limba ucraineană. Sectorul Social-Filantropic a finanțat organizarea acestei mese având sprijinul total al voluntarilor veniți să aducă puțină lumină în sufletele întristate ale celor care au fost obligați să-și părăsească țara datorită războiului. Întâlnirea a avut drept scop identificarea principalelor probleme cu care se confruntă refugiații ucraineni, precum și informarea acestora cu privire la documentele pe care trebuie să le obțină pentru a se bucura de toate ajutoarele oferite de statul roman. Campania umanitară: „Împreună pentru refugiații ucraineni” continuă și în perioada următoare prin implicarea credincioșilor argeșeni care au dat dovadă până acum de multă solidaritate și dragoste creștină.
S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.