Spulberați de campioana României!

0
0
  • FC Argeş – CFR 0-6(0-4) Au marcat: Păun(2), Deac(20 pen.), Manea(38), Debeljuh(45+1, 60), Petrila(86)



FC Argeș a suferit cea mai drastică înfrângere din play-off-ul Ligii I chiar în ziua în care clubul din Trivale a sărbătorit 50 de ani de la câștigarea primului titlu de campioană a României.


Piteștenii au pierdut cu 0-6, disputa de sâmbătă seară, de pe propriul teren, cu CFR Cluj, liderul Ligii I și campioana României. Argeșul putea deschide scorul încă din primul minut, însă Honciu a tras slab și nu l-a putut învinge pe Letica. După ocazia alb-violeților, ardelenii s-au dezlănțuit și au marcat de patru ori până la pauză prin Păun (2), Deac (20 pen.), Manea (37) și Debeljuh (45+1). Trupa lui Dan Petrescu nu a redus din turația motoarelor nici după revenirea de la cabine, ardelenii mai punctând de încă două ori prin Debeljuh(60) și Petrila(86). În urma acestui rezultat rușinos, FC Argeș ocupă locul 6, ultimul al play-off-ului, cu o zestre de 27 de puncte, cu patru mai puțin decât FC Voluntari, ocupanta locului 4, adversar pe care piteștenii îl vor întâlni miercuri, de la ora 19.30, la Pitești, în manșa retur a semifinalelor Cupei României. În tur, ilfovenii s-au impus cu 2-0 pe stadionul Anghel Iordănescu, FC Argeș având nevoie de o victorie la trei goluri diferență pentru a se califica în finala competiției.
Caseta tehnică
FC ARGEŞ: Greab – Viana, Dobrosavlevici (min.64 Turda), Boldor, Muşat – Raynov (min.64 Meza Colli), Honciu(min.73 Fatai) – Işfan, Palic(min.73 Șerban), Dumitraşcu (min.64 Dumitru) – G. Ganea.
Rezerve neutilizate: Micle – Tofan, Latovlevici, Arias.
Antrenor. Andrei Prepeliță.
CFR CLUJ: Letica – Manea, Graovac (min.46 Yuri), Burcă, Camora – Deac (Dugandzic 82), Boateng (min.70 Cvek), Bordeianu – Păun, Debeljuh (min.61 Petrila), Birligea (min.61 Omrani).
Rezerve neutilizate: Hindrich – Fl. Ştefan, Chipciu, Neguţ.
Antrenor: Dan Petrescu.
Cartonașe galbene: Palic, Ganea / Graovac
Arbitru: Chivulete Andrei Florin (Bucureşti) / A1: Orbuleţ Mircea (Bucureşti), A2: Gheorghe Bogdan (Bucureşti).
Observatori: Paul Cazan, Marian Dorobanțu. M.D.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.