Preţuri actualizate la contractele pe fonduri UE

0



O Ordonanţă de Urgenţă vine în sprijinul instituţiilor care au în derulare proiecte pe fonduri europene, actualizând preţurile care s-au majorat semnificativ faţă de data la care au fost semnate contactele. Cristian Gentea, primarul municipiului Piteşti, a declarat că măsura era necesară pentru a fi reluat programul de execuţie al lucrărilor. 


Cristian Gentea, primar al municipiului Piteşti, președinte executiv PSD Argeş:
„Salut elaborarea și adoptarea OUG privind actualizarea prețurilor pentru contractele pe fonduri europene! Este un prim pas în deblocarea situației proiectelor publice finanțate cu bani europeni afectate de creșterea masivă a prețurilor.
Această OUG era necesară dat fiind că, din cauza scumpirilor, nu se mai puteau respecta nivelurile de preț stabilite inițial în contracte.
Acum, după modelul propus de PSD în programul Sprijin pentru România, care a ajustat deja prețurile pentru proiecte cu finanțare națională, se introduce un mecanism de actualizare a prețurilor cu 15% până la 40% și pentru contractele pe bani europeni.
Este un prim demers menit să dea încredere atât constructorilor, cât și autorităților pentru reluarea/continuarea activității pe șantiere și reintrarea în graficul de execuție al proiectelor.
Înțeleg că vor urma și alte completări ale cadrului legislativ, în funcție de evoluția situației, dar este important de reținut că actualizările de preț se aplică și retroactiv, pe contractele în derulare.
Fără ajustarea necesară adusă de această OUG, care să permită reluarea urgentă a lucrărilor la proiecte, multe miliarde de euro s-ar pierde pur și simplu!” a spus Cristian Gentea. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.