Mai bine mai tîrziu decât niciodată, îmi cer scuze public de la Adrian Năstase

• Din punctul meu de vedere

Războiul din Ucraina are, printre alte definiții, și pe aceea de război moral. Să dă o luptă cumplită între două sisteme de valori împletite într-un nod gordian și tare mă tem că nodul va fi tăiat de sabia ascuțită a intereselor financiare.

Iată de ce simt că acest război m-a obosit, ceea ce sună totuși a blasfemie, deoarece familia mea, prietenii mei, societatea în care trăiesc nu se află sub bombardament și nu plătesc tribut de sânge.
În fine, luați aceste cuvinte nu ca pe o introducere, ci ca pe un fel de codeală, codeala celui care ar vrea să spună ceva ce nu îi convine, iar pentru asta amână clipa adevărului.
Această rubrica are aproximativ o mie de cuvinte, așa încât nu mai pot consuma din ele cu speculații și figuri de stil jurnalistice.
Să trecem la subiect.
Îi poți reproșa unui ziarist că n-are talent, că e vândut, că e lipsit de onoare și demnitate, dar vă spun cu mâna pe inimă că acuzația cea mai gravă este aceea că s-a înșelat, se înșeală și se va mai înșela.
Acuzați-mă și voi recunoaște.
Voi recunoaște fără măcar să aștept acuzația.
A fost o vreme când am greșit cu privire la vinovăția unor oameni, iar cel mai important dintre cei asupra cărora m-am înșelat este fostul premier Adrian Năstase.
De ce spun asta abia acum ? Fiindcă am amânat, m-am codit, cu ziceam mai sus, pentru că am lăsat de pe o zi pe alta, ani după ani. Am evitat să pun pe pagina albă a computerului și pe pagina de ziar recunoașterea faptului că a fost o perioadă a vieții mele, de om și de ziarist, în care m-am lăsat înșelat ca un prost și am comis, fără să vreau, dar cu deplină eroare morală, crime jurnalistice.
Vreau să mărturisesc una dintre ele.
Zilele trecute, am primit un telefon de la Adrian Năstase. M-a întrebat dacă știu care este sursa unui articol apărut în criterii.ro în urmă cu un deceniu, dispărut apoi, dar preluat de ziaruldevalcea.ro și ținut în viața internetului până în zilele noastre.
Am înțeles că era o simplă curiozitate a dlui Năstase să afle de unde și până unde dăinuia în rețea acest articol aberant cu privire la un presupus testament al domniei sale prin care împărțea familiei, înainte de tentativa de a-și pune capăt vieții, bunuri și valori de zeci de milioane de dolari sau euro, nu mai știu precis.
Adevărul iese întotdeauna la iveală, autorul unui omor poate fi descoperit peste ani și ani.
Am rămas mut, am dat din colț în colț.
Nu mai vorbisem de două decenii cu Adrian Năstase și acum vocea domniei sale îmi punea întrebarea simplă dacă acel articol are o sursă, un autor, o semnătură.
N-are !
Articolul este doar un gunoi, preluat acum zece ani din groapa de gunoi a internetului, urmând un trend. Trendul de a crede că Justiția începuse să-și facă datoria, să scoată la lumină averi furate poporului, iar primul mare hoț dovedit s-ar fi numit chiar fostul prim – ministru Adrian Năstase.
Într-un asemenea hal de îndobitocire mă adusese și pe mine sistemul, ca pe atâția alții, dar alții nu contează, grav este că eu trăiam în minciună și, ziarist fiind, propagam minciuna.
Vreo trei ani am stat cu solzii pe ochi.
Nu știu nici acum ce m-a făcut să văd din nou lumina, dar atunci când s-a întâmplat, am înlemnit. Fusesem ceva timp o unealtă a Sistemului, crezusem că, în sfârșit, Justiția funcționează, când în realitatea crudă și cumplită totul era o epurare a țării de tot ceea ce avea elita ei politică mai bun.
Sistemul trebuia să îi bage la pușcărie pe toți cei care, prin inteligență și personalitate, prin experiență și caracter, s-ar fi putut opune deznaționalizării, renunțării la suveranitate, jafului fără precedent în istorie.
Ei știau că Adrian Năstase trebuia băgat la închisoare și, dacă ne gândim bine, nici nu putea fi concepută o Românie în genunchi, în primul rând cu Adrian Năstase dar și cu alții ca el, lăsați în libertate.
Sistemul lucra, iar eu i-am fost complice.
Însă când m-am trezit, m-am revanșat.
Am fost și sunt unul dintre cei mai clari în dezvăluirile despre Statul Paralel și perfidia cu care s-a lucrat pentru distrugerea țării. Sunt în Criterii Naționale, pe net și pe print, sute de articole în care am arătat cum elemente din Justiție și din Servicii au fost combinate pentru a distruge demnitatea clasei politice și capitalul românesc.
Am fost blocat pe net, am suferit atacuri asupra site-ului, am fost pus pe lista neagră de la Sibiu a publicațiilor cenzurate.
Târziu, dar mai bine mai târziu decât niciodată, îmi cer scuze public de la domnul Adrian Năstase.
Articolul acela nu mai există pe Criterii. Sper că din acea ediție print s-a ales praful.
Adrian Năstase nu mi-a reproșat nimic, cred că atunci când m-a sunat era chiar amuzat. Trebuie să-i mulțumesc pentru că mi-a dat posibilitatea să recunosc că la începutul deceniului trecut m-am lăsat înșelat de Sistem.
(Parțial înșelat, fiindcă tot eu am fost acela care a dezvăluit că primarul Mircia Gutău a fost o victimă a Statului Paralel și am propus să primească, în închisoare fiind, titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Rm. Vâlcea, ceea ce s-a și întâmplat).
Adrian Năstase m-a rugat să aflu, în cazul în care pot, cum a apărut în Criterii acel mizerabil articol. Nu știu, n-am habar, a fost o producție a Statului Paralel pe care o credeam, pe vremea aceea, autentică.
Era, în fond, un gunoi, a minciună cu spume.
Războiul din Ucraina m-a obosit moral. Știu că adevărul despre această catastrofă va ieși, cândva, la lumină.
Aproape totul iese, cândva, la lumină.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)