Fostul şef de post a scăpat de închisoare!

1



Curtea de Apel Piteşti a dat o sentinţă care îl face fericit pe fostul şef de post de la Bughea de Sus. Răzvan S., acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, a scăpat de închisoare. Acesta fusese condamnat la 4 ani şi 2 luni închisoare cu executare, iar judecătorii au schimbat sentinţa instanţei de fond.  


În ianuarie 2020, Direcţia Generală Anticorupţie Argeş anunţa că un fost şef de post din comuna Bughea de Sus, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție. Din rechizitoriul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş reieşea că, în ianuarie 2017, şeful de post, al Postului de Poliţie Bughea de Sus, Răzvan S., în timp ce se afla în timpul serviciului, ar fi solicitat unei persoane suma de 200 lei (fiindu-i remişi 50 euro), promiţându-i că îşi va folosi influenţa pe lângă funcţionarii din cadrul primăriei din comună, pentru a nu mai plăti amenzile contravenţionale în cuantum de 536 lei. De asemenea, acelaşi poliţist, care se afla tot în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a oprit în trafic un autocamion care transporta material lemnos. În timp ce şeful de post verifica actele, conducătorul autovehiculului i-a introdus în documente o bancnotă de 50 lei, pe care agentul a primit-o, ulterior restituindu-i şoferului doar documentele solicitate la control. După ce a fost trimis în judecată poliţistul s-a pensionat. Ca urmare a acuzaţiilor, în februarie 2021, Tribunalul Argeş l-a condamnat pe Răzvan S. la 4 ani şi 2 luni închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Inculpatul a atacat decizia şi a declarat apel.

S-a pensionat când a fost trimis în judecată

La sfârşitul săptămânii trecute, Curtea de Apel a dat sentinţa definitivă. Magistraţii au admis cererea lui Răzvan S. Au menţinut acuzaţia de luare de mită, dar au schimbat încadrarea juridică de trafic de influenţă în înşelăciune. Mai mult, judecătorii au dispus încetarea procesului penal pentru acuzaţia de înşelăciune şi în acest fel limitele de pedeapsă s-au diminuat. Curtea de Apel Piteşti a mai decis: „ …reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită (…) de la 3 ani şi 2 luni închisoare la 3 ani închisoare. (…) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului.(…), fixează termen de supraveghere de 4 ani pentru inculpat”. Altfel spus, fostul şef de post a scăpat de închisoarea cu executare. În perioada termenului de supraveghere Răzvan S. este obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş şi să presteze 120 de zile de muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Câmpulung, sau în cadrul Complexului de Servicii Comunitare pentru Copii cu Dizabilităţi Câmpulung. Răzvan S. a lucrat ca poliţist aproximativ 25 de ani şi acuzaţiile de mai sus l-au făcut să părăsească sistemul, cu o pată neagră în carieră. M.S.


1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.