„Prevenirea discriminării” printre romii de la Cetăţeni!

0
0



Ieri au început activităţile incluse în programul Săptămânii Prevenirii Criminalităţii, acţiune care are loc la nivel naţional. Prima zi a a avut ca temă prevenirea discriminării iar oamenii legii au mers în comunitatea de romi din comuna Cetăţeni.  


Săptămâna Prevenirii Criminalității, în care polițiștii de la prevenire organizează activități, cu scopul de a-i sensibiliza pe cetăţeni cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie, precum şi la consecinţele asociate comiterii de infracţiuni, a avut ieri drept tema: prevenirea discriminării.
„Astfel, polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, în parteneriat cu Partida Romilor din Câmpulung, au desfășurat o activitate preventivă, în comunitatea romă din localitatea Cetățeni, unde poliţiştii au prezentat criteriile și formele discriminării, cu scopul de a înțelege că oamenii sunt diferiți, dar egali în drepturi.
De asemenea, cetățenii au fost informați cu privire la prevederile legale în domeniu, instituțiile abilitate în cercetarea faptelor ce au la bază discriminare, precum și drepturile și obligațiile fiecăruia, conform legii.
Cel mai de preț sfat dat de polițiști a fost acela că toți oamenii trebuie să respecte legea, să nu dezvolte sentimente ce pot conduce la fapte antisociale sau ilegale și să apeleze cu încredere la instituțiile statului.Polițiștii argeșeni vor continua activitățile informativ-preventive pe parcursul întregii săptămâni, fiecărei zi fiindu-i dedicată o temă distinctă.” a anunţat IPJ Argeş. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.