Se vrea reducerea numărului la 15 județe

1

Reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) susțin că reorganizarea teritorială totală a României prin reducerea numărului de judeţe la 15 reprezintă o prioritate pentru reducerea cheltuielilor bugetare. 
Conform sursei citate, CCIR a organizat o întâlnire de lucru cu importante organizaţii patronale şi profesionale sectoriale din România.
Discuţiile s-au axat pe situaţia economică actuală, posibilităţile de dezvoltare şi de promovare a produselor şi serviciilor româneşti şi modalităţile de reducere a cheltuielilor publice.

Vor redefinirea noțiunii de comună

Astfel, organizaţiile semnatare consideră drept prioritară reorganizarea teritorială totală a României prin reducerea numărului de judeţe la 15, precum şi redefinirea noţiunii de comună ca localitate cu cel puţin 5000 de locuitori.
„Reorganizarea ar trebui să se realizeze pe modelul organizării Curţilor de Apel, care sunt în număr de 15, respectiv la Bucureşti, Craiova, Timişoara, Oradea, Cluj, Suceava, Iaşi, Galaţi, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Alba-Iulia, Târgu Mureş, Bacău, Braşov. Se poate prelua acest model şi în cazul judeţelor, mai ales că în Constituţia României nu se vorbeşte de un anumit număr de judeţe. Evident, acest lucru trebuie să fie asumat de către decidenţi, fiind, totodată, şi un act de curaj politic, în urma unei dezbateri consistente şi transparente privind economiile ce se pot face astfel la bugetul public, bani ce pot fi reinvestiţi în economia românească”, se menţionează în comunicat.

Care sunt organizațiile semnatare

Potrivit sursei citate, organizaţiile semnatare sunt: Camera de Comerţ şi Industrie a României, Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN), Federaţia Patronală din Industria Materialelor de Construcţii din România (PATROMAT), Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă (ONIV), Asociaţia Brokerilor din România.

1 COMENTARIU

  1. Daca dă Putin câteva rachete vom rămână câteva județe, nu mai e nevoie de reorganizare. Atât de dobitoci sunt tractoriștii din parlament, ei vor sa ne ducem in alt județ sa depunem sau sa cerem acte la instituțiile statului conduse tot de ei sau de amantele lor, nepoții sau putorile fără școală multă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.