- Din punctul meu de vedere
Pe timpul comunismului, am publicat două cărți, un roman și o carte de poezii. În amândouă situațiile, editorii mi-au atras atenția să evit idei existențialiste, situații depresive, referiri religioase.
În același timp, cumpăram pe sub mână și citeam ca nebunul romanele lui Buzura, Țoiu, Barbu, Preda, citeam poeziile din Luceafărul și România literară, văzând clar că astfel de restricții, precum cele care mi se impuneau mie, nu existau.
M-am întrebat care să fie explicația și nu a fost greu să o aflu. Eu eram un scriitor din provincie, fără conexiuni în Occident, existau puține șanse să se vorbească despre mine la Europa Liberă, așadar, în cazul în care făceam pe nebunul, nu avea cine să mă apere.
Am încercat să îmi acopăr și eu spatele și țin minte că am petrecut o după-amiază la Paris, într-un parc pe Avenue Kennedy, în al 16-lea arondisment, vizavi de Radio France Internațional, gândindu-mă dacă să intru și să îi duc Monicăi Lovinescu una dintre cărțile mele. Până la urmă am renunțat, mi-a fost teamă, jenă sau un amestec între cele două sentimente.
Ce vreau să spun cu asta ?
Când nu ai notorietate națională și internațională este dificil să te exprimi liber, la o adică nu interesezi pe multă lume, oricine îți poate face rău și nu sare nimeni în foc pentru tine.
Mi-am dorit să rămân în provincie dar să călătoresc pe tot globul, asta a fost damblaua mea, fiindcă presa din București mi s-a părut frivolă, excesiv de dură și pe alocuri șantajistă. Oricum, presa de provincie este o specializare aparte, i-ar fi greu unul mare jurnalist din București să facă un ziar de succes la Pitești sau la Rm. Vâlcea, așa cum am făcut eu, în mai multe rânduri. Trebuie să simți spiritul locului, să îi știi istoria, să îi cunoști actorii sociali și politici.
E o altă treabă, iar cândva, la Școala Superioară de Jurnalism, am predat Tehnica presei locale.
Una peste alta, dacă vrei să spui mari și dureroase adevăruri din provincie, trebuie să ai grijă și să te întrebi cine ar sări să te apere, la o adică, mai ales că e dificil să demonstrezi legătura dintre șicane și articole, dintre o eventuală pățanie și curajul publicistic.
Vreo câțiva ziariști, în țară, au încercat, apoi au avut procese, ziare închise, urmăriri și, ce să vezi, unii au murit relativ tineri, de nemulțumire și stres. Chiar și la Pitești s-a întâmplat cu un confrate, a decedat de frig , fără pastile și fără internet, după ce scrisese, peste un deceniu, tot felul de articole dure, anchete fără perdea, în presa centrală și locală.
Întrebare: merită să fii un martir al adevărului ?
Presupunând că aș scrie o sută de articole în care să pun măcar întrebările acelea năucitoare care nu mă lasă adeseori să dorm, sunt sigur că m-ar apăra cu orice preț doar dna Marilena Barață, sigura care ar înțelege și ar avea curaj să o facă în cazul în care aș suferi într-un fel sau altul.
Ar fi de ajuns apărarea aceasta ?
Nu cred.
Așa stând lucrurile, apare încă o întrebare și anume dacă românii merită să li se spună adevărul. Dacă vreți un răspuns sincer, cred că nu merită, suntem un neam oportunist, fricos, căruia îi place să stea cu căciula în mână, nu ne comparăm cu polonezii sau ungurii, cu sârbii sau croații, se vede asta în tot ceea ce facem, chiar și la fotbal.
Românii nu știu să spună nu, le place să execute ordine, laudă pe cine vor alții și tot pe cine vor alții critică, e rețeaua Facebook plină de opinii cumplite despre anumite țări, cărora românii le vor pieirea, și opinii pozitive despre alte țări, care, la nivel de lideri, ne vor nouă dacă nu pieirea, măcar jupuirea.
Mă gândesc să introduc aici o postare a lui Andrei Caramitru, care explică de ce vine Emmanuel Macron la București:
„Înțeleg ca Macron va veni aici zilele următoare. Va spun eu care va fi “agenda” discuției si cum se pune problema la nivelul ăsta.
Macron va cere așa:
– cumpărați corvetele de la noi nu de la olandezi (care le-ar construi aici, francezii nu). Contract mare de tot.
– noi suntem la șefia grupului NATO din Romania. Nu vrem sa mai vina trupe in plus americane aici. Nasol pentru voi dar asta e.
Ce ne va oferi: Schengen. Problema e ca nu putem fi siguri, pana acuma ne-au ținut la poarta deși juridic nu exista justificare – MCV nu e legat prin nici un tratat de Schengen si oricum e absurd când Ungaria e acum dictatura hiper corupta, mult mai rau decât la noi + trebuie legat bine flancul de est, nu poți avea o granița la mijloc.
Daca refuzam, ne va ameninta așa Manuel:
– Renault vinde fabrica Dacia la chinezi (deja au apărut informații pe surse) care după probabil o închid, cine știe …
– Schengen nu se va mai întâmpla niciodată.
– blocam si Moldova in orice demers si finantare europeană de acum încolo.
Așa doar ca sa învățați cum funcționează lumea asta de fapt. Si sa nu va mai faceți iluzii. Asta e realitatea, așa se discuta. Lumea e dura si fără nici un principiu de fapt”, scrie Caramitru pe Facebook.
Nu știu dacă are Caramitru rezon mot a mot, dar descrie modul în care, vorba lui, ”funcționează lumea asta de fapt”.
Le spune românilor să nu își mai facă iluzii.
Le spune degeaba.
Gheorghe Smeoreanu
