Trupul tânărului plutea în piscină

0
0
  • Moarte suspectă la bazinul din Trivale

O tragedie a avut loc sâmbătă, la baza de agrement din Trivale. Un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din comuna Pietroşani a pierit sub privirile a zeci de oameni, fără ca cineva să își dea seama ce s-a întâmplat! La un moment dat trupul a fost observat plutind şi atunci a fost dată alarma. Din nefericire, manevrele de resuscitare nu au avut rezultatul scontat şi a fost declarat decesul lui Leonard Adrian 
Se spune că tânărul era cu prietenii la ştrand. A intrat în apă, piscina fiind plină. Nimeni nu a sesizat că este ceva în neregulă, nici măcar prietenii lui. Tânărul nu a fost văzut zbătându-se nici nu a strigat după ajutor. La un moment dat, nişte fete au văzut trupul plutind. A dat alarma iar tânărul a fost scos la mal. Era în stop cardio respirator. „Un echipaj SMURD de la Detașamentul de Pompieri Pitești, alături de un echipaj al SAJ au intervenit la o bază de agrement de pe raza municipiului Pitești pentru a acorda îngrijiri medicale unei persoane, posibil înecată. Ajunși la locul solicitării în cel mai scurt timp posibil, au constatat că este vorba despre o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 26 de ani, căreia i s-au aplicat manevre de resuscitare timp de circa o oră. Din păcate, persoana nu a răspuns manevrelor, declarându-se decesul.”, a transmis ulterior ISU Argeş.

Nu se ştie exact cauza morţii

Cazul a fost preluat de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti, care au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Cazul tânărului este considerat moarte suspectă, dat fiind faptul că a murit sub privirile a zeci de oameni fără ca cineva să sesizeze ce se întâmplă şi fără să se ştie cu exactitate cauza morţii. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeş pentru autopsia care va stabili dacă decesul a survenit ca urmare a înecului sau din altă cauză. Tânărul decedat este Adrian Leonard N. din comuna Pietroşani, satul Găneşti. A absolvit Liceul Tehnologic Petre Ionescu Muscel la Gupul Şcolar Domneşti şi lucra la SC Lear.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.