Fraţii manelistului, agresivi cu jurnaliştii

0
1
  • Percheziţii acasă la Dani Mocanu!

Au avut loc percheziţii ieri, la casa manelistului Dani Mocanu, la Ştefăneşti. Descinderile au fost făcute de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, poliţişti de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mureş şi IPJ Argeş. Acesta este acuzat de loviri şi alte violenţe după ce a lovit un fotbalist şi l-a ameninţat cu cuţitul. În timpul percheziţiilor cei doi fraţi ai manelistului s-au certat cu jurnaliştii prezenţi şi i-au ameninţat pe motiv că filmau pe strada unde locuieşte Dani Mocanu. Ambii au fost amendaţi de poliţişti. 
Dani Mocanu şi fraţii lui Ionuţ şi şi Romario sunt cercetaţi, din anul 2019, într-un dosar de loviri şi alte violenţe, fiind acuzaţi că l-au agresat pe fotbalistul Alex Podario, căruia i-ar fi rupt maxilarul după ce manelistul l-a lovit cu pumnul şi l-a ameninţat cu cuţitul. Incidentul a avut loc în apropierea unui club de fiţe din Târgu Mureş. Văzând că au trecut trei ani, fotbalistul a făcut plângere la instanţă acuzând-i pe anchetatori de tergiversarea dosarului. În luna martie, Judecătoria Târgu Mureş a admis contestaţia şi a dispus un termen de 6 luni pentru soluţionarea dosarului. La trei luni de la acestă decizie, au fost organizate percheziţiile la casa manelistului, din judeţul nostru.

Amendaţi de poliţişti că au făcut scandal

Ieri la Ştefăneşti, mascaţii însoţiţi de procuror şi de poliţişti au descins la casa lui Dani Mocanu. Percheziţiile au durat câteva ore. Când în zonă au apărut jurnaliştii, cei doi fraţi ai lui Dani Mocanu au încercat să-i intimideze ca să nu filmeze. Aceştia au devenit agresivi, fiind necesară intervenţia oamenilor legii. „În ziua de 28 iulie a.c., luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, care se aflau la un imobil de pe raza localității Ștefănești, județul Argeș, au intervenit ca urmare a faptului că două persoane, care se aflau în afara curții imobilului la care se desfășura activitatea de percheziție, au devenit agresive față de alte două persoane – jurnaliști, aflați pe o stradă adiacentă. Conflictul a fost aplanat fără a fi necesară utilizarea forței și fără să existe persoane rănite. Ca urmare a celor stabilite în urma verificărilor, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au aplicat două sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 61/1991R privind normele de conviețuire socială, ca urmare a adresării de cuvinte și expresii jignitoare, față de doi bărbați, de 28 și de 32 de ani, din Ștefănești.” a transmis Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeş.

Dezvăluirile victimei

Victima agresiunii, Alex Podar, a povestit că în 2019 a fost bătut de manelist în urma unui incident minor în trafic. „Eram cu mașina, în zona unui club din oraș. Din sens opus a venit altă mașină. I-am făcut semn să intre puțin în parcare, ca să pot să ies de pe strada îngustă. Ar fi trebuit ca să dau eu înapoi 300 de metri ca să treacă el, așa că l-am rugat pe șofer să îmi facă puțin loc. Atunci a coborât de pe locul din dreapta Dani Mocanu – nici măcar nu știam cine este, la momentul respectiv. A dat în mașina mea, i-a îndoit tabla. Apoi a scos un cuțit și a dat de câteva ori spre mine, amenințând că mă taie, însă fără să mă atingă. Vărul meu, care era în mașină, mi-a zis să fugim, fiindcă din mașina lui Dani Mocanu coborâseră mai mulți indivizi dubioși. Într-un moment de neatenție, Dani Mocanu mi-a tras un pumn, de mi-a rupt maxilarul. A intervenit patronul clubului, care mă cunoștea. Altfel, probabil ar fi dat și cu cuțitul”, a declarat fotbalistul pentru mai multe publicaţii centrale. Ieri după descinderi oamenii legii l-au luat cu ei pe Dani Mocanu. Au oprit pentru puţin timp la Poliţia Ştefăneşti, apoi au plecat spre Târgu Mureş, unde Dani Mocanu urma să fie audiat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.