Beat şi fără permis, la volan

0

Beat criţă, la volan, aşa a fost depistat un bărbat din Mioveni. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni l-au oprit pe Vasile D. de 32 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism, pe raza localității de domiciliu, pentru control.
Şi-au dat seama că bărbatul este atât de beat încât abia se putea ţine pe picioare. Când l-au testat, aparatul indica o valoare de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit faptul că cel în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele şoferului a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului. Dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.