- Din punctul meu de vedere
Am mai spus-o, am o mare slăbiciune, ca ziarist, aceea că sunt emotiv, ceea ce, într-un fel, mă face incompatibil cu această meserie, așa cum un chirurg ar fi descalificat dacă i-ar tremura degetele. Ziaristului i se cere să fie rece, imperturbabil, nemilos.
Cel puțin, asta cred că vrea opinia publică de la un ziarist.
Pe de altă parte, am un ușor avantaj din faptul că trăiesc emoțional când scriu, când fac analiză politică, deoarece articolele mele capătă un iz de jurnal, ca și cum le-aș scrie pentru mine și numai pentru mine.
În sfârșit, sunt cum sunt, iar faptul că trăiesc din scrisul la ziar de vreo patruzeci de ani arată că mă descurc întrucâtva în această meserie.
Am făcut această introducere pentru a arata că de când a început războiul din Ucraina sunt ușor deprimat, nu mă așteptam ca o asemenea nenorocire, cu toate consecințele ei, să se abată asupra Europei. Această stare este accentuată de ideea dementă că înarmarea va opri războiul și de terorizarea celor care vorbesc despre negocieri și pace. Soția președintelui irlandez Michael Higgins a fost criticată în țară și în străinătate după ce a publicat o scrisoare despre necesitatea unor discuții de pace între Moscova și Kiev. Potrivit cotidianului The Irish Times, președintele se află sub o presiune din ce în ce mai mare pentru a-și clarifica poziția față de conflictul ucrainean, distanțându-se de declarațiile soției sale.
Bine că nu îi cer să divorțeze.
Marți seara, am stat și eu, ca orice om, cu inima cât un purice să văd ce se întâmplă în legătură cu aterizarea doamnei Nancy Pelosi la Taipei. Din fericire, nu au avut loc evenimente extreme, așa încât m-am întors la masa de lucru și am scris un scurt eseu, de numai 250 de cuvinte:
LIBERTATEA CA O ARMĂ
Statele Unite au contribuit în mod inestimabil la răspândirea libertății în lume. Acum însă, aceleași State Unite folosesc libertatea ca armă.
Ucraina era liberă să adere la NATO.
Nancy Pelosi este liberă să viziteze Taiwanul.
Cine este puternic și stăpân pe sine nu folosește libertatea în mod ostentativ, nu o exhibă ca pe o haină la modă, nu se laudă cu ea, nu o consideră un bun personal, nu face din ea un Vițel de Aur.
Idolatrizarea libertății, mai ales în context internațional, este tot o formă de idolatrie.
Libertatea nu se găsește în natură, ca un element chimic, nu se extrage din subsolurile SUA, ori ale altor state occidentale, ea este un construct cultural și civilizațional.
Când traduci cuvântul libertate din engleză în chineză sau din chineză în engleză, ei nevoie de context, altfel, zadarnic traduci.
Cu libertatea poți mângîia, poți seduce, poți îmboldi, dar nu ai dreptul să o folosești ca pe o armă.
Ceea ce face cam de multă vreme America este să folosească libertatea ca pe un berbece pentru a dărâma porțile pe care nu este lăsată să intre.
Când vinzi arme cuiva pentru a-și apăra libertatea, este ca și cum ai încerca să-l cumperi cu bani pe Dumnezeu.
Amestecând libertatea cu profitul și supremația, americanii obțin un cocktail cu care îi îmbată doar pe unii.
Alții au început să refuze distracția.
Mai este SUA măreață ? La această întrebare pot răspunde observând că odinioară America zbura pe Lună, acum, zboară doar la Taipei.
Da, le răspund comentatorilor, și-a păstrat audiența.
X
Știți care a fost cel mai bun remediu pentru starea de îngrijorare și tristețe pe care mi-au provocat-o evenimentele internaționale ?
Am luat de pe birou un dosar pe care îl solicitasem Primăriei Pitești pentru a verifica o informație. Nu cu mult timp în urmă, dna Cristina Munteanu, consilider al primarului Cristian Gentea, a făcut afirmația că, în Pitești, sunt deschise 24 de șantiere.
Așadar, fie că zboară sau nu Nancy Pelosi undeva, fie că Putin cucerește și Zelenski recucerește, fie că Viktor Orban are sau nu dreptate, fie că rezistă sau nu coaliția PSD -PNL -UDMR, fie că vin sau nu fenomenele meteo extreme, există în Pitești 24 de izvoare noi de civilizație, 24 de puncte în care orașul se dezvoltă.
Le vedem, le simțim ?
Este imposibil, dar ele sunt acolo, în dinamica lor, pentru că Pitești, ca orice oraș, se schimbă greu, încet, adăugând cercuri pe trunchi, ca un copac plantat cândva, cu secole în urmă.
Cele 24 de șantiere ale lui Gentea, unele mai mari, altele mai mici, sunt 24 de argumente că oamenii nu cedează în fața istoriei nebune, în fața crizei economice și a turbulențelor politice.
Desigur, cele 24 de pastile pentru depresie ale primarului Cristian Gentea nu sunt singurele din țară, din Europa, din lume. În vreme ce unii demolează orașe sau mută miliarde de tone de oțel sub forma portavioanelor și a blindatelor, alții construiesc metodic, neîncetat, de cele mai multe ori pe tăcute.
Ne-am trezit cu amenințarea înfiorătoare a războiului mondial, cu spectrul apocaliptic al conflictului atomic, cu schimbări climatice neliniștitoare.
Cele 24 de șantiere ale lui Cristian Gentea, cele 24 de fețe ale sale ca primar, despre care vorbesc fiindcă sunt în proximitate, m-au făcut să mă simt bine într-o zi când întrega civilizație umană a tremurat și s-a temut că totul se va termina rău.
Unii dărâmă, alții construiesc.
Unii comentează veninos, eu scriu pozitiv.
Scriu la miezul nopții, cu fereastra deschisă, iar greierii cântă de parcă aș fi poet și aș scrie poezii.
Nu scriu poezii, scriu despre 24 de șantiere.
Viața, din fericire, merge înainte.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
