Grigore Turda: ”Putem pleca cu punct sau puncte”

0
0

Fundașul Grigore Turda este conștient de dificultatea meciului cu Rapid București, însă este convins că FC Argeș poate pleca neînvinsă din Giulești.
Fotbalistul piteștean nu se sperie de atmosfera pe care o fac fanii Rapidului: ”Nu cred că este o presiune suplimentară pe noi că vom juca cu stadionul plin. Am acumulat experiență, au trecut doi ani de Liga I peste jucătorii mai vechi, plus cei noi care au venit cu experiență. Sunt meciurile frumoase. Oricine așteaptă acest gen de meciuri. Va fi o motivație în plus jucând pe un asemenea stadion, în fața unui public numeros. Sperăm să ne ridicăm la așteptările meciului. Trebuie să eliminăm greșelile de la ultimul meci, cu o organizare bună, iar atunci când avem mingea să încercăm să dăm noi ritmul jocului. Putem pleca cu punct sau puncte din Giulești. Mă simt bine în centru apărării atât cu Cestor, cât și cu Marius Constantin. Amândoi sunt jucători foarte experimentați de la care am ce învăța. Nu contează cu cine joc. Mă bucură faptul că sunt comparat cu Belo, dar este greu să mă ridic la nivelul la care a fost domnul Belodedici. Îi mulțumesc domnului Jean Vlădoiu că a făcut această comparație, dar sper să ajung măcar la jumătate din performanțele lui”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.