Premiați de Primărie, pentru 50 de ani de căsătorie

0

Primăria și Consiliul Local Mioveni, prin Centrul Cultural Mioveni oferă distincția “Diploma de Aur” și un premiu în valoare de 500 lei, cuplurilor din Mioveni care împlinesc 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, în cursul acestui an. 
Înscrierile cuplurilor se fac până pe 15 septembrie, iar premierea va avea loc cu ocazia festivităților organizate de 1 Decembrie. Acțiunea socială are drept scop promovarea familiei și virtuților ei, reînnoirea jurămintelor, fiind o sărbătoare a dragostei și bunei înțelegeri între cuplurile care au rezistat probei timpului.
Conform HCL 156/2018 condițiile cumulative pentru obținerea distincției și a premiului sunt următoarele: # cuplul aniversează 50 de ani de căsătorie neîntreruptă în anul acordării distincției și premiului # căsătoria a fost oficiată de ofițerul Stării Civile pe teritoriul României # cel puțin unul dintre soți are domiciliul sau reședința în orașul Mioveni de minimum 5 ani # ambii soți să fie în viață la momentul acordării distincției și a premiului # și-au achitat impozitele și taxele față de bugetul local pentru bunurile pe care le dețin în proprietate, potrivit dispozițiilor Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare.
Dacă se îndeplinesc aceste condiții, dosarul se va depune, până la data de 15 septembrie, la Centrul Cultural Mioveni. Dosarul depus va conține următoarele acte obligatorii: # Cerere din partea solicitantului, semnată de ambii soți. Cererile se găsesc la Centrul Cultural Mioveni, sau pot fi descărcate acesând: www.centrulculturalmioveni.ro # Copie de pe actele de identitate ale soților # Copie de pe certificatul de căsătorie # Copie de pe certificatele de naștere ale soților.
Pentru conformitate, la depunere se pot solicita și actele în original!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.