Se caută voluntari pentru copii instituționalizați?

0

Programul educațional Ajungem MARI, demarat de Asociația Lindenfeld, începe recrutarea de voluntari pentru copii instituţionalizaţi. În Argeș se caută 30 de voluntari pentru centrele din Pitești și Câmpulung, Aceștia ar trebui să lucreze două ore pe săptămână cu copiii să țină şedinte de pregătire sau recuperare la diferite materii sau să organizeze ateliere de creație. Termenul limită pentru înscrieri este 20 septembrie.  
Se caută 30 de voluntari pentru a lucra cu copiii din centrele de plasament din Pitești și Câmpulung. Orice modul de voluntariat dedicat copiilor şi tinerilor aflaţi în sistemul de protecţie – centre de plasament, centre de zi, centre în regim de urgenţă, apartamente de tip familial – durează 8 luni, din 15 noiembrie 2022 până în 30 iunie 2023. Ședintele de lucru cu copiii vor fi stabilite de comun acord de la începutul modulului si se va păstra acest program pe toată durata. Se lucrează 2 ore pe săptămână cu copiii, fizic, dar şi online, dacă nu există posibilitatea de a merge direct la beneficiarii proiectului, iar doritorii vor trece iniţial printr-un proces de selecţie şi pregătire. Nu se dau teste de cultură generală, ci sunt etape menite să faciliteze selectarea oamenilor potriviţi, care înţeleg angajamentul pe care se pregătesc să şi-l asume şi sunt decişi să le fie alături copiilor pe termen lung. Voluntarii Ajungem MARI sunt în general adulți, studenți sau liceeni, de la 16 ani în sus, fără limită superioară de vârstă, comunicativi, implicați și dornici să îi ajute într-adevăr pe copii. Cei interesați vor participa la un training online de 3 ore, vor fi testați psihologic și vor da un interviu, trainingul fiind eliminatoriu.

Ce trebuie să facă

Voluntarii vor merge săptămânal la copii, în centre, pentru a le transmite informații în funcție de pasiunile și abilitățile tale. Vor susține: ● ședințe de pregătire/ recuperare școlară: română, matematică, engleză, franceză, informatică, fizică etc ● ateliere creative: muzică, dans, fotografie, arte plastice etc. ● ateliere de siguranţă online, educaţie pentru sănătate, educaţie civică, educaţie financiară şi antreprenorială, pe baza suporturilor de curs pregătite deja pe care ţi le punem la dispoziţie ● jocuri şi activităţi de dezvoltare personală, consiliere vocaţională.
Voluntarii îi învaţă pe copii să fie cea mai bună versiune a lor, îi pregătesc pentru o viață independentă în momentul în care părăsesc sistemul de protecție, fac cu ei teme, meditații, merg cu ei în excursii și tabere şi exersează bunătatea zi de zi.
Perioada de înscrieri are loc în lunile august-septembrie, iar testarea psihologică, interviul şi trainingul încep imediat după aceasta. Toate detaliile despre înscriere şi etapele de selecţie şi pregătire se regăsesc pe www.ajungemmari.ro .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.