FC Argeș a pierdut primul meci pe propriul teren din acest tur de campionat după ce a fost învinsă cu 2-0 de FC U Craiova. Andrea Compagno a deschis scorul în minutul 3, în urma unei gafe incredibile a lui Iasmin Latovlevici, care a dorit să îi paseze cu exteriorul lui Greab.
Latovlevici și-a recunoscut greșeala la finalul partidei cu oltenii: ”Nu s-a întâmplat nimic şi nici la vârsta asta nu am învăţat să joc simplu, în ideea în care tot timpul am vrut să joc, niciodată nu mi-a plăcut să dau minge lungă. Nici nu are rost să mă gândesc la alte chestii să se interpreteze că sunt scuze. Sunt lipsuri ca la orice altă echipă. Am început prost, spun despre greşeala mea care a tras echipa înapoi. Apoi, nu am mai fost clari şi lucizi. În momentul ăsta, trebuie să reflectăm la ce e de făcut, în speţă eu, la greşeala mea”, a spus Iasmin Latovlevici, la flash-interviul de după meci.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525