A murit la serviciu

0

Un accident de muncă, mortal, a avut loc ieri dimineaţă în cadrul unei societăţi comerciale din Piteşti. Un bărbat, în vârstă de 45 de ani, a murit după ce a căzut de la aproximativ 3 metri înălţime. Acesta s-a lovit la cap iar la sosirea echipajului de terapie intensivă mobilă era decedat.  
„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi căzut de la înălțime, in incinta unei societăți comerciale din municipiul Pitești. La fața locului au fost direcționați polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, precum și polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești. Din primele verificări, s-a stabilit că, un bărbat de 45 de ani, din Valea Danului, angajat al unei societăți comerciale, în timp ce efectua activități de încărcare cu produs vrac a unui utilaj pentru ambalat, în împrejurări care urmează să fie stabilite din cercetări, ar fi căzut de la înălțime. Bărbatul a intrat în stop-cardio respirator și, în ciuda manevrelor de resuscitare, efectuate de echipajul medical sosit la fața locului, a fost declarat decedat. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, precum și neluarea, respectiv nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă, conform art. 192, 349 și 350 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. În cauză, a fost sesizat și Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș.” a transmis IPJ Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.