- Din punctul meu de vedere
M-a șocat o informație pe care am aflat-o în siajul evenimentelor de la Londra și anume că noul rege Charles al III-lea are un valet care îi pune dimineața pasta de dinți pe periuța de dinți. Pe când era doar prinț, Majestatea Sa de azi avea 85 de servitori, dintre care patru îl ajutau să se îmbrace, cinci erau șoferi, nouă erau grădinari și patru, bucătari.
N-am nicio problemă, sunt neutru din punctul de vedere al atitudinii față de monarhie, fiecare țară știe mai bine decât mine ce formă de conducere i se potrivește, chiar azi am aflat că prim-ministrul din Antigua şi Barbuda, unul din cele 56 de state aflate sub coroană britanică, a declarat că va cere convocarea unui referendum pentru ca ţara să devină republică în termen de trei ani.
Întrebarea pe care mi-o pun este dacă un om – fiindcă și regele Charles al III-lea e om – având pe cineva care îi pune pasta pe periuța de dinți mai păstreză legătura cu viața reală și mai este capabil, în deplină cunoștință de cauză, să se exprime pe chestiuni grave precum războiul și pacea, frigul și economia de energie, poluarea și soarta planetei.
Experiența mea de viață dar și a poporului, care spune că sătulul nu îl crede pe cel flămând, îmi arată că nu, oamenii extrem de bogați și răsfățați nu îi pot înțelege pe cei simpli, pe cei care vor pace în lume și condiții decente de trai.
Ni se cere de la Bruxelles și de la București să facem sacrificii pentru a salva democrația, dar nu am auzit până acum ca vreun oligarh ucrainian să își vândă yahtul pentru țara lui, nici pe Frau Ursula nu am auzit-o că își donează ceva din salariul ei de 30 de mii de euro, nici măcar pe cei doi Zelenski nu i-am auzit că renunță la vila italiană de patru milioane de euro. Deputații ucrainieni sunt plecați din țară, oligarhii, la fel, miniștri și șefii armatei și-au asigurat viitorul în paradisurile fiscale, drept pentru care ajung la concluzia că trebuie să ne sacrificăm doar noi, cei de jos.
Când îi aud pe guvernanții noștri că își schimbă becurile pentru a face față scumpirii energiei am un sentiment puternic precum că sunt luat de prost, tâmpit, imbecil.
La nunta fetei domnului ministru Virgil Popescu de la Energie, a mers și șefa liberalilor din Argeș, președinta Senatului, dna Alina Gorghiu, spun asta doar așa, ca să știți și să încadrați mai bine informațiile care au venit și vor veni despre cum vor dezvolta liberalii țara.
Colac peste pupăză, ca să fie nebunia completă, văd că Rareș Bogdan, europarlamentar, i-a îndemnat sâmbătă pe tinerii liberali, în cadrul Şcolii politice de vară a Tineretului National Liberal, să nu urmeze orbește „retorica de la Bruxelles” legată de consumul de apă și de energie.
„Nu neapărat toate scenele apocaliptice și toată retorica dezastrului este cea care caracterizează România. Vreau să vă rog să ascultați cu circumspecție inclusiv retorica de la Bruxelles, adică să vă spalați zilnic, să vă faceți duș zilnic, nu o dată pe saptamână, să încercați să nu opriți apa când vă spalați pe dinți, să nu mâncați făina de gândaci și nici să nu stați la 19 grade. Să fiti raționali, să fiți echilibrați, să intelegeți ce inseamnă momentul energetic actual dar sa nu cădeti in păcatul extremei”, a afirmat Rareș Bogdan.
Ce înseamnă ”momentul energetic actual” ? Înseamnă că devenim cu toții profesori care îi dau lecții lui Putin, în vreme ce decidenții și actorii implicați au slugi care le pun pasta de dinți pe periuța de dinți ?
În Cotidianul, dl Ion Spînu, cu care am avut plăcerea să comentez la Curier TV, compară situația de acum cu aceea din 1987.
”Decretul 252/1987 făcea parte din programul lui Nicolae Ceaușescu, conform căruia a vrut să achite întreaga datorie externă a României pentru a obține independența energetică a țării. Care a fost rezultatul, se știe: pauperizarea populației!
Pe atunci, „Radio Europa Liberă” îl critica zilnic pe Nicolae Ceaușescu pentru acest Decret prin care nivelul de trai al românilor a scăzut dramatic. Acum, „Radio Europa Liberă” nu mai este un post de radio, ci un site politic afiliat PNL, șefa acestuia fiind Elena Tănase Vijulie, sora Violetei Vijulie, membru marcant al PNL, și soția fostului deputat PNL, Stelian Tănase. Nu mai critică „raționalizarea” gazelor și a energiei electrice, ci aruncă pisica în curtea lui Putin.
Acum, după 35 de ani, Ursula von Der Leyen, președintele Comisiei Europene, vrea să ne impună din nou „raționalizarea”! Că doamna Ursula nu știe prin ce am trecut noi după raționalizarea lui Ceaușescu, este de înțeles, dar liderii noștri, Iohannis, Ciucă și Ciolacu, care au sărit repede să fie de acord cu ea, au uitat?
Întrebarea pe care ar fi trebuit să și-o pună și ei, dar și românii, era una simplă: pentru ce să ne sacrificăm? Și, de asemenea, pentru cine să ne sacrificăm?
Ia, puneți-vă fiecare dintre voi aceste întrebări și vedeți ce răspunsuri veți găsi! Pe urmă, vedeți dacă sunteți mulțumiți de răspunsuri.”
Nu am decât un singur răspuns:
Decidenților, sunteți ticăloși !
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)