Creșele lui Gentea și războiul nuclear

12
  • Din punctul meu de vedere

Recent, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a anunțat obținerea de fonduri, altele decât cele locale, pentru construirea a trei creșe, ceea ce, în plan simbolic, înseamnă încredere și speranță.
Pe de altă parte, mai ales de ieri, se vorbește cu subiect și predicat despre un posibil război nuclear, după ce Putin a anunțat mobilizarea parțială în Federația Rusă.
Până în prezent, situația s-a prezentat în felul următor.
Am văzut o serie de inconștienți care care tratează războiul din Ucraina precum un meci de fotbal. Ultrașii aruncă petarde pe rețelele de socializare, urlă sălbatic, ca la un gol marcat, ori de câte ori Kievul anunță că a mai cucerit un cătun. Pe front le e frică să meargă, dar ceva scandal pe stradă ar face.
Forma umană numită Idiot Util poate fi catalogată științific deoarece și-a atins perfecțiunea și și-a câștigat statutul de sclav intelectual și moral.
Centrul de comandă al Occidentului folosește masele de idioți într-un scop care nu mi se pare a fi foarte clar, deși există unele scenarii credibile. Mai îngrijorător ar fi să nu existe o utilitate țintită a folosirii neo-sclavilor și totul să facă parte dintr-un joc isteric al unei societăți pe cale de dezagregare.
Aș prefera să fie un Soros sau un Bill Gates, ori un Rockefeller la butoane, decât să știu că Vestul a pornit un carnaval al ultimei speranțe, al prăbușirii și al uitării de sine.
Pe scurt, situația se prezintă exact cum o descrie Cioran în ”Schimbarea la față a României”:
”Mai repede vor dispărea rușii de pe glob, anulați fizicește, decât să abandoneze ideea menirii lor. Atât de înrădăcinată este ea, încât pare a lua proporții cosmice, inumane”.
Vor fi citit progresiștii aceste rânduri, a ajuns oare Cioran în mapa vreunul expert al Departamentului de Stat ?
Situația a luat o anumită întorsătură care se îndreaptă exact spre ”apocaliptismul rusesc” intuit de Cioran.
Medvedev a scris pe canalul său de Telegram:
„Referendumurile din Donbas sunt de mare importanță nu numai pentru protecția sistemică a locuitorilor din LNR, DNR și alte teritorii eliberate, ci și pentru restaurarea justiției istorice.
Acestea schimbă complet vectorul de dezvoltare a Rusiei timp de decenii. Și nu numai în țara noastră. Pentru că, după ce acestea vor fi realizate și noile teritorii vor fi admise în Rusia, transformarea geopolitică a lumii va fi ireversibilă.
Invadarea teritoriului Rusiei este o infracțiune care permite utilizarea tuturor forțelor de autoapărare. Dar nu este mai puțin important faptul că, după modificarea Constituției statului nostru, niciun viitor lider al Rusiei, niciun oficial nu va putea anula aceste decizii”.
Vă rog să remarcați termenii mesianici folosiți de Medvedev, dar și împletirea lor cu idei concrete și amenințări clare ca lumina zilei.
Apelez din nou la Cioran deoarece el, înaintea lui Alain Besancon su a altora, a pus punctul pe i:
”Tot ce simte și gândește acest popor depășește categoriile culturii sau decade sub nivelul lor. Incapabil să înțeleagă formele juridice, realitatea statală și tot ce construiește spiritul obiectiv (în sensul lui Hegel sau Dilthey), el se mișcă într-un climat irespirabil unei conștiințe europene, pentru care simbolismul culturii este o artificialitate…naturală, acceptată, evidentă.”
Rușii nu sunt coreeni sau vienamezi, irakieni, ori afgani, dacă este să îi apropiem de cineva, atunci ar fi vorba despre japonezi, cu toate că nu cred să existe vreun popor atât de suprarealist și absolutist precum cel rus.
Vedeți picturile lui Chagall, ori ”Maestrul și Margareta” de Bulgakov.
Scria Emil Cioran astfel:
”Atât de mult s-a insinuat Rusia în lume, încât de aici încolo, dacă nu orice drum duce spre Moscova, Moscova ne va ieși înainte pe orice drum. Spiritul rusesc este lipicios. Literatura rusă n-a isterizat un întreg continent ? După modul în care popoarele se vor ști apăra de Rusia, își vor dovedi gradul de sănătate. Cele tinere, vor ști exploata și fecunda boala rusă, cele bătrâne își vor compromite în decadența lor ultimele rezerve de vitalitate”.
Concluzia pentru ultrași ar fi să urle mai puțin și să ia în calcul că atunci când Putin vorbește despre ” utilizarea tuturor forțelor de autoapărare”, se referă inclusiv la rachete cu rază lungă de acțiune.
„Estul vrea să distrugă țara. Scopul nostru este de a elibera Donbas. Vrem să eliberăm de neonaziști teritoriile Herson, Zaporojie. Politica intimidării împotriva rușilor devine tot mai mare”, a spus Putin.
Putin spune că Occidentul a şantajat Rusia, dar că Rusia are multe arme cu care să răspundă. „Vom folosi toate resursele pe care le avem pentru a ne apăra poporul”, a afirmat el.

„Am încredere în sprijinul tău”, s-a adresat Putin naţiunii.
Nu întâmplător am alăturat declarațiilor lui Putin și Medvedev fragmentele din cartea marelui sceptic Cioran, ci pentru a arăta că rușii sunt, în felul lor, nebuni, iar cu nebunii nu te pui decât dacă ești la fel de nebun ca ei.
Probabil că trebuie luată în calcul paradigma că cine e mai deștept cedează.
Dacă vrem ca lucrările civilizației să nu fi fost în zadar, să nu se transforme în praf și pulbere creșele primarului Gentea, pe care le folosesc drept simbol deoarece vor fi aici, aproape de noi, atunci orice discurs belicos trebuie să înceteze.
Spre deosebire de Putin, decidenții occidentali sunt obișnuiți să țină seama de opinia publică, motiv pentru care trebuie să le spunem un singur lucru și anume să aibă grijă până unde pot întinde coarda, deoarece până în neant mai poate fi doar un pas.
Ce democrație, ce stat de drept mai susținem dacă vom fi cu toții cenunșă ?
Putin practică șantajul, dar sper să nu ajungem la judecata de apoi pentru a-l vedea pedepsit pe dictator.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)