În căutarea primei victorii din campionat!

0
  • FC Argeș Basketball – SCM U Craiova, duminică, ora 18.00

Echipa de baschet masculin a Piteștiului va încerca în acest week-end să obțină prima victorie din această ediție de campionat. FC Argeș Basketball va întâlni duminică, de la ora 18.00, la Sala Sporturilor Trivale, pe SCM U Craiova, una dintre reprezentantele României în cupele europene.
Confruntarea dintre argeșeni și olteni contează pentru runda cu numărul 4 din Liga Națională de Baschet Masculin și este așteptată cu mare interes de fanii celor două echipe. Piteștenii nu au cunoscut încă gustul victoriei, pierzând partidele cu CSU Sibiu și U BT Cluj, în timp ce în runda cu numărul 3 au stat. Craiovenii ocupă locul 9 în grupa A, cu 1 punct, obținut în urma înfrângerii cu U BT Cluj, campioana României.
Oltenii au un parcurs excelent în FIBA Europe Cup, SCM U Craiova reușind să o învingă și pe HAKRO Merlins Crailsheim, una dintre cele mai puternice echipe ale competiției, scor 73-60. Piteștenii se vor baza în această partidă și pe americanul Bruce Massey, ultimul venit la gruparea din Trivale.
FC Argeș Basketball nu are decât varianta victoriei pentru a nu-și complica și mai mult situația din clasament. Antrenorul Milan Mitrovic este obligat să omogenizeze cât mai repede relațiile de joc și să găsească formula câștigătoare.