Urmărit naţional reţinut de jandarmi!

0

Un bărbat în vârstă de 25 de ani, urmărit național, a fost depistat de jandarmii argeșeni,marţi seară, în centrul municipiului Pitești. Cristian S., din comuna Bârla era dat în urmărire naţională. 
„Jandarmii aflați în misiune de patrulare pe raza municipiului Pitești, au observat două persoane într-un loc retras și slab luminat, și care, la vederea echipajului au avut un comportament suspect.
La legitimarea bărbatului și verificarea acestuia în bazele de date, jandarmii au constatat că acesta este urmărit național în vederea arestării.
Bărbatul a fost condus și predat pe bază de proces-verbal la Centrul de reținere și arest preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, în vederea luării măsurilor ce se impun”, anunţa ieri Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Argeş. Tânărul era dat în urmărire naţională de pe data de 20 octombrie. Cercetat într-un dosar de proxenetism, acesta a încălcat măsura controlului judiciar în care fusese plasat. S-a cerut instanţei înlocuirea măsurii cu arestul preventiv. Pe 17 octombrie Judecătoria Piteşti a admis cererea. Inculpatul a contestat decizia şi pe data de 20 octombrie Curtea de Apel Piteşti i-a respins contestaţia. Deşi ştia că pe numele lui există un mandat de arestare preventivă, tânărul nu s-a predat fiind depistat întâmplător de jandarmi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.