Viorel Dobrin, vicecampion mondial la skandenberg!

0
1

În perioada 14-23 octombrie, în Antalya, s-a desfășurat Campionatul Mondial de Skandenberg, competiție la care au participat 1200 de sportivi din 56 de țări.
Din lotul României deplasat în Turcia au făcut parte și patru sportivi de la clubul Armbenders Viorel Dobrin din Poiana Lacului: Adelin Bucă(juniori 75 kg), Codrin Manea (juniori 60 kg), Viorel Dobrin(seniori 85 kg) și Andreea Dobrin(senioare 55 kg). La finalul competiției, Viorel Dobrin a câștigat medalia de argint, după ce anul trecut cucerise titlul mondial. Sportivul argeșean și-a mai trecut în palmares în acest an și titlul de campion european. Dobrin practică acest sport din 2010, iar clubul său, Armbenders, unde sunt legitimați 50 de sportivi cu vârste cuprinse între 13-55 ani, este deținătorul titlului național în ultimii cinci ani.
Deplasarea în Turcia a fost posibilă cu ajutorul sponsorilor Imark Sistem și Cipcos Mar, precum și al Primăriei și Consiliului Local Poiana Lacului, cărora Dobrin a ținut să le mulțumească pe această cale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.