Amical România – Germania

0
0

Fotbal

Selecționata pregătită de Emil Săndoi va disputa în luna martie a anului viitor un meci amical cu Germania, pe noul stadion din Sibiu. Naționala U21 a României continuă pregătirea pentru turneul final din 2023, găzduit de România și Georgia. Tricolorii vor juca un meci de pregătire cu selecționata similară a Germaniei, pe 28 martie. În perioada respectivă, selecționata Under 21 va mai disputa o partidă cu un adversar ce va fi anunțat în următoarele zile. Stadionul Municipal Sibiu a fost inaugurat marți, în cadrul unui eveniment la care a participat si președintele FRF, Răzvan Burleanu. Noua arenă are o capacitate de 12.363 de locuri, iar meciul inaugural va fi pe 10 decembrie, între AFC Hermannstadt şi Farul Constanţa, din etapa a 20-a a Superligii.

Înot
Cadeții concurează la Campionatul Național
Federația Română de Natație și Pentatlon Modern organizează, în perioada 8-11 decembrie 2022, întrecerile Campionatului Național de înot în bazin scurt (25 m) pentru cadeți (12-14 ani). La această întrecere la care vor participa cei mai buni sportivi din țară, CSM Pitești are ca obiectiv evoluții cât mai bune și un loc pe podium în clasamentul pe cluburi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.