- Din punctul meu de vedere
Realitatea Plus a realizat o emisiune de peste trei ore în care a dorit să creeze o imagine a județului Argeș. În platou au fost prezente mai multe personalități reprezentative pentru județ, în frunte cu președintele Consiliului Județean, Ion Mînzînă, și primarul Piteștiului, Cristian Gentea.
Starea mea de spirit, ca telespectator, a oscilat între admirație și isterie.
Am devenit isteric, am râs cu maxilarele încleștate văzând că din tot ce a fost cândva economia Argeșului am ajuns să ne lăudăm cu Magiunul de Topoloveni.
Au dispărut Arpechim, Rolast, ARO, dar ne-a rămas magiunul. Cum să nu scrâșnești din dinți ?
Ne mirăm citind în cărțile de istorie că odinioară egiptenii puteau crede că faraonul este zeu, iar romanii îl considerau zeu pe împăratul Augustus. Ne vine să exclamăm: ce proști erau oamenii aceia !
Noi suntem la fel de proști, am ajuns să credem că trebuie să punem la pământ industria, iar ceea ce este mai valoros să vindem străinilor pentru că, nu-i așa, statul este un prost manager, iar capitalul românesc pute de corupție. Dacă așa stau lucrurile, atunci și faraonul era zeu.
Am crezut și încă mai credem în ideea că România și românii nu trebuie să aibă mari proprietăți industriale și agricole, așa cum odinioară credeam în vârcolaci, strigoi și alte duhuri.
În context, aproape că mi-a venit să urlu văzând cum, în disperare de cauză, organizatorii au adus în platou Tronul Regilor României, proprietate a Muzeului Național Golești. S-a forțat nota pentru a demonstra că, vorba președintelui Mînzînă, ”vom fi iarăși ce-am fost”.
Chiar și președintele Mînzînă s-a oprit la jumătatea vorbei lui Petru Rareș, așezată odinioară pe frontispiciul revistei ”România Mare”: ”Vom și iarăși ce-am fost și mai mult decât atât !”.
Nici măcar curajosul Mînzînă n-a îndrăznit să adauge ”și mai mult decât atât”.
În context, realizatorii emisiunii au vrut să-i facă pe musafirii din Argeș părtași la campania lor stupidă de naționalizare a Petrom.
Folosind pretextul că Arpechim a făcut parte din Petrom, iar acum e la fier vechi, postul lui Gușă – Păcuraru a încercat să îi atragă pe Ion Mînzînă și Cristian Gentea într-un protest împotriva OMV ce ar urma să fie soluționat a la Hugo Chavez, prin naționalizare.
Din fericire, cei doi lideri politici argeșeni nu au marșat. Ei și-au exprimat regretul că Arpechim nu mai există, dar n-au scos o vorbă despre o naționalizare de tip venezuelean, așa cum și-ar fi dorit editorii emisiunii, așadar nu au căzut în capcană.
În mod destul de abuziv, pe tot parcursul emisunii de promovare a istoriei, civilizației și culturii argeșene, pe ecran s-au sucedat mesajele de îndemn la naționalizarea Petrom, demers cu care nici CJ Argeș, nici Primăria Pitești nu au nicio legătură.
Pentru a lămuri punctul meu de vedere, precizez că la vremea vânzării Petrom am scris zeci de articole contra acestei idei, dar a vorbi acum despre naționalizare este un demers populist și fără nicio finalitate plauzibilă, așadar o înșelătorie pentru creșterea audienței.
Nu contează totuși ce a dorit postul de televiziune, important este că emisiunea a emanat bogăție sufletească, demnitate și ambiția de a nu lăsa să se risipească momentul istoric.
Ce să facem, să ne retragem în munți din fața cotropitorilor ?
Nici vorbă !
Ion Mînzînă și Cristian Gentea sunt oamenii care au optat pentru corectarea istoriei, în sensul că sunt deciși să ia tot ce e mai bun din aceste vremuri rele.
Am dărâmat și am vândut economia județului, dar măcar facem tot posibilul să luăm bani europeni pentru infrastructură și obiective sociale, devenind din mioritici dialectici și așteptând să vedem încotro ne va duce viitorul. Din acest punct de vedere, cei doi lideri amintiți sunt urma care scapă turma.
Tot respectul, fiindcă nu e ușor să fii român în vremuri antiromânești.
Emisiunea a fost una partizană din punct de vedere politic, arătând că în Argeș PSD își asumă totul, în ultimele decenii. Pentru că așa stau lucrurile din punct de vedere obiectiv, nu pot să reproșez nimănui nimic.
Ce ar fi putut să spună liberalii la această emisiune ? Că au botezat Halta de Mișcare de la Ștefănești cu numele lui I. C. Brătianu ? Ridicol.
În vremea asta, pesediștii construiesc și întrețin spitale, reabilitează școli, aduc la zi rețeaua de drumuri, ridică o sală de sport polivalentă, proiectează un stadion modern, un bazin olimpic, optimizează rețeaua de transport urban, finanțează performanțele culturale și sportive.
Ei sunt la putere, ei muncesc, ei sunt în prim – plan.
Unele lucruri au lipsit din emisiune și am regretat profund. Piteștiul are un Centru Cultural funcțional, cum puține județe au, precum și o revistă cultural – literară de mare prestigiu național: ”Argeș”.
Viețuiesc aici scriitori care au intrat în istoria literaturii, există o filială a Uniunii Scriitorilor din România al cărei președinte ar fi putut fi în platou, chiar dacă vorbim de o organizație privată, fiindcă interesul este public. Există o organizație a Ziariștilor Profesioniști, dar mai ales există o presă bogată, de mare influență, despre care nu s-a scos o vorbă.
Spun asta deoarece am impresia că doar anumite sectoare ale spiritului sunt considerate reprezentative, altele făcând figură de Cenușărese.
Emisiunea a fost totuși excepțională și chiar dacă m-a iritat insistența pe tema naționalizării Petrom (repet, o mare tâmpenie) Realitatea Plus a adus un plus Argeșului.
În Argeș sunt vreo două, trei televiziuni puternice care ar putea aborda câte un domeniu din viața județului și, la montaj, ar rezulta o prezentare chiar mai competentă decât cea de la Realitarea Plus.
Apoi, emisiunea de sinteză ar putea fi difuzată la stațiile tv cu acoperire națională.
Pe viitor.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)