Dosarul deputatului Aurel Bălăşoiu a fost clasat!

2
0
În preajma sărbătorilor, deputatul Aurel Bălăşoiu. ( fost membru PSD) a scăpat de acuzaţiile de viol şi de întreţinere de relaţii sexuale cu minori. Procurorii au clasat dosarul. M.S.
Parchetul General a clasat dosarul deschis în data de 3 octombrie atunci când au apărut în spațiul public informații că Aurel Bălășoiu ar fi întreținut relații sexuale cu un minor.
În acest dosar era depusă inclusiv o plângere penală a acelui călugăr fals, Cristi Călin.
Iată însă că după 3 luni de anchetă, procurorii au considerat că acest dosar trebuie clasat.
Potrivit ordonanței de clasare, fapta de viol nu este prevăzută de legea penală. Act sexual cu un minor la fel.Iar în ceea ce privește fapta de agresiune sexuală, faptele nu există, nu e prevăzută de legea penală.
Asta înseamnă că falsul călugăr și-a retras plângerea penală pe care a făcut-o și că niciuna dintre probele aduse de către el nu duceau către aceste infracțiuni.
O copie a acestei ordonanțe de clasare a ajuns atât la călugărul fals, cât și la Aurel Bălășoiu.
Această decizie poate să fie contestată. Este puțin probabil însă că vreunul dintre cei doi o să facă acest lucru, notează Antena 3 CNN.

2 COMENTARII

  1. Pai, faceți dragoste nu război ! Probabil cu oricine,oricum!
    Se mai mira cineva ca partidu’,biserica, chiar si propaganda,poliția,justiția si celelalte instituții l-au protejat si promovat/făcut scăpat pe individul mefisto? Cu mesajul asta câștiga oricum plus ca probabil știa si știe si el multe lucruri , din “bucătăriile“ ca sa nu zic “bordelurile “ enumerate mai sus!
    An nou fericit si mai bun ca cel trecut!

Dă-i un răspuns lui Sobenu' Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.