”Portiță” pentru arbitrii buni și cu experiență, dar în vârstă

0

În ultima ședință a Comitetului Executiv al FRF a fost aprobată noua variantă a Regulamentului de Organizare a Activității Arbitrilor de Fotbal (RODAAF).
Revizuirea documentului, care fusese modificat doar parțial pe parcursul ultimilor 8 ani, s-a realizat pentru ca prevederile acestuia să se alinieze cerințelor Convenției UEFA.
Versiunea finală a fost elaborată în urma consultărilor președintelui CCA, Kyros Vassaras, cu membrii comisiei și cu juristul CCA, Paul Petrescu.
Printre modificările incluse în documentul aprobat se regăsesc:
● reducerea stagiului de la categoria a II-a la categoria I de la 18 luni la 9 luni;
● reducerea limitei minime de vârstă pentru examen Liga 2 de la 23 de ani la 21 de ani;
● reducerea limitei minime de vârstă pentru examen Liga 3 de la 21 de ani la 19 ani;
● posibilitatea de prelungire a limitei de vârstă pentru continuare activității în arbitraj la nivelul tuturor ligilor;
● persoanele cu condamnări penale nu pot îndeplini niciun rol în arbitraj sau în calitate de observator. S.M.