Gripa: pericol sau ficțiune?

0
  • Conf. dr. Adrian Tase

După aproape trei ani de Covid în România, am câștigat, la nivel individual și colectiv, o bună experiență în a ne proteja de coronavirusul SARS-CoV-2.
Ca orice lecție de viață, experiența trăită în pandemie nu trebuie aruncată la coș, ci valorificată pentru a trăi mai bine și în siguranță. Anul trecut, de pildă, după numărul enorm de victime Covid, oamenii au aplicat exemplar măsurile sanitare și gripa sezonieră a fost cvasi-inexistentă. Acum însă, pe fondul euforiei generate de declinul pandemiei corona, măsurile sanitare au fost subestimate de o mare parte a populației. Astfel, avem acum cel mai mare val de gripă sezonieră din ultimii zece ani, cu impact major în zona pediatrică. În ultimele zile, ofensiva gripei a obligat autoritățile să facă declarații publice. Chiar dacă, în acest moment, decesele de cauză gripală se numără pe degete, incapacitatea de muncă la scară mare poate afecta economia națională, iar absenteimul școlar procesul de învățământ, și așa destul de fragil după pandemie.
Fără a mai vorbi de suferința umană care nu are preț. După “meciul” pe care l-am avut cu coronavirusul, nu ar fi prea greu să se instituie măsurile necesare, în cazul în care s-ar declara epidemia de gripă. Pentru părinții micuților pacienți este important de știut dacă și când trebuie efectuată o consultație la medic.
Spre deosebire de virozele banale, ca de exemplu guturaiul, care se manifestă prin simptome locale gen rinoree (curge nasul), strănut, tuse ușoară, gripa alterează starea generală prin febră, uneori însoțită de frison, curbatură (dureri musculare generalizate), astenie fizică și intelectuală (oboseală), tuse chinuitoare cu expectorație, uneori simptome digestive (grețuri și vărsături, scaune diareice).
Dacă apar simptomele maisusmenționate de gripă, este necesară prezentarea la medic, singurul care ia decizia de administrare a antibioticului. În urmă cu mai bine de un secol, gripa spaniolă a secerat mai multe vieți decât primul război mondial, printre care generalul român Eremia Grigorescu și poetul francez Guillaume Appolinaire.
Pandemia Covid am trăit-o cu toții. Deci, nu trebuie să subestimăm acest val de gripă comună! Chiar dacă, deocamdată, autoritățile sanitare au decis nedeclararea epidemiei de gripă, recomandăm ca fiecare dintre noi să se protejeze prin: măsuri de igienă a mâinilor; utilizarea selectivă a măștii la cei care au simptome, la persoanele vulnerabile, în spațiile închise sau supraaglomerate; somn suficient, alimentație variată, dar fără excese, hidratare adecvată, activitate fizică, voie bună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.