Mario Zebic a vorbit în cinci limbi la un interviu

0
  • FC Argeș a transferat un fotbalist croat poliglot

Fundașul central croat Mario Zebic (26 ani) a fost primul jucător semnat de FC Argeș după numirea lui Marius Croitoru pe banca tehnică. Mutarea a fost realizată la începutul lunii decembrie. Într-un interviu susținut pentru site-ul oficial al clubului din Trivale, Mario Zebic a vorbit în limba croată, poloneză, germană, engleză și română. Acesta cunoaște și limba sârbă.
În limba croată: ”Pentru mine a fost foarte important să îl cunosc pe antrenor și să aflu cum vede el fotbalul. A fost aspectul decisiv în alegerea acestui club”.
În limba poloneză: ”Nu știam foarte multe despre România, știam doar că se joacă un fotbal bun și că aici sunt jucători buni”.
În limba germană: ”Obiectivul nostru la nivel de echipă este să ajungem în play-off, iar cel personal este să fiu sănătos”.
În limba engleză: ”Aștept întrebările suporterilor pentru a răspunde la ele”.
În limba română: Hai, FC Argeș, hai, vulturii violeți!”, a spus Mario Zebic, pentru pagina de Facebook a clubului din Trivale.

Patru trasferuri perfectate de alb-violeți

Mario Zebic a ajuns la FC Argeș din Polonia, liber de contract, după încheierea înțelegerii cu Korona Kielce. Nouă meciuri a jucat Mario Zebic în acest sezon la Korona Kielce și a reușit un assist. 300.000 de euro este cota de piață a lui Mario Zebic, potrivit Transfermarkt. Mimito Biai, Lucas Brendon și Andrei Târcoveanu sunt ceilalți jucători transferați până acum de FC Argeș.  M.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.