Ruladă cu morcovi şi ţelină

0

Timpi de preparare:
• Timp de preparare: 40 min
• Timp de gătire: 90 min
• Gata în: 2 ore, 10 min
Ingrediente:
• 4 felii carne de vită, pulpă (800 gr.)
• 3-4 linguri ulei
• 300 gr. ţelină
• 300 gr. morcovi
• 1 păstârnac
• 1 ceapă
• sare
• piper
• 2 lingurițe muştar
• 2 căţei de usturoi
Mod de preparare:
1. Morcovul, păstârnacul, ceapa şi ţelina se curăţă, se spală şi se pun la fiert într-un litru de apă, cu puţină sare. Carnea se spală, se usucă, se taie şi se bate uşor ca pentru şniţel. Se condimentează cu sare şi piper pe ambele feţe. Se lasă la rece 15 minute.
2. Morcovul şi ţelina fierte se scot din supă, se lasă la scurs şi se taie pe lung, în fâşii. Usturoiul se curăţă şi se toacă mărunt.
3. Bucăţile de carne se ung cu muştar, apoi se umplu cu morcov şi ţelină. Se presară usturoiul tocat, se rulează şi se prind cu aţă să nu se desfacă. Se ung cu ulei şi se pun într-o tavă. Se toarnă 300 – 400 ml supă de legume şi se pune la cuptor 60 – 70 de minute. Se taie aţele şi se mai lasă la copt 15 – 20 minute. Din când în când se stropesc cu sosul din tavă. Se servesc cu garnitură de legume.