De la Unirea Bascov, la U Cluj în Superligă!

0

Dan Didiță a făcut un salt important în carieră, din Liga 3 în SuperLiga României, fiind cooptat în stafful tehnic al echipei Universitatea Cluj.
Studenții l-au numit recent în funcția de antrenor – director tehnic pe Ioan Ovidiu Sabău, cel cu care Didiță a mai lucrat și când a devenit preparator fizic. Dan Didiță, în vârstă de 53 de ani, este preparator fizic și a părăsit Unirea Bascov (echipă clasată pe locul 6 în Seria 4 din Liga 3), în urma discuțiilor purtate, probabil, chiar cu Ioan Ovidiu Sabău, care se va ocupa de Universitatea Cluj după plecarea antrenorului principal Eugen Neagoe.
O experiență importantă pentru Dan Didiță, dar în trecut a mai colaborat cu echipe de tradiție de la nivelul fotbalului românesc, printre care fostul club Universitatea Cluj, Gloria Bistrița, Gaz Metan Mediaș, Rapid, Poli Timișoara, FCM Târgu Mureș, Rapid sau Campionii FC Argeș.
De altfel, chiar și la actualul proiect al Universității Cluj a mai lucrat, pentru câteva luni, până în vara lui 2019.
Debut la U
”Dan Didiță a debutat ca preparator fizic tocmai pe banca Universităţii Cluj, în turul sezonului competiţional 2003-2004. Dan Didiţă a fost antrenorul Şcolii de Fotbal Nicolae Dobrin în perioada 1996-2002, iar apoi s-a dedicat carierei de preparator fizic, activând, pe lângă Universitatea Cluj, la cluburile Gaz Metan Mediaş (2003-2005), Gloria Bistriţa (2005-2009), Politehnica Timişoara (2009-2010), FCM Târgu Mureş (2010-2011), Rapid Bucureşti (2011-2012), FC Argeş (2012-2013, 2017-2018), SCM Argeş Piteşti (2013-2014, 2016-2017) şi Academica Argeş (2014-2015)”, l-a prezentat Universitatea Cluj pe Dan Didiță, în comunicatul anunțului venirii lui Ioan Ovidiu Sabău.

Mult succes!

Unirea Bascov a anunțat și ea pe pagina de Facebook plecarea lui Dan Didiță, căruia i-a mulțumit pentru perioada petrecută la clubul din Liga 3, de doi ani și jumătate, din vara lui 2020. ”Clubul nostru ii ureaza mult succes domnului profesor Dan Didita, acesta urmând sa facă parte din staff-ul lui Ioan Ovidiu Sabau (Universitatea Cluj Napoca – Superliga). Multumim pentru tot!”, a comunicat Unirea Bascov. S.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.