La volan, sub efectul substanțelor psihoactive

0

În urma acțiunilor sfârșitului de săptămână, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au acordat o atenție deosebită depistării, atât a conducătorilor auto, care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv, cât și a persoanelor care încalcă regulile de circulație, în special prin viteză excesivă. Din douăzeci de testări cu aparatul Drugtest trei au fost pozitive. 
În zilele de 13 și 14 ianuarie a.c., polițiștii argeșeni au efectuat aproape 20 de testări cu aparatele Drugtest, context în care au depistat în trafic două persoane conducând sub influența substanțelor cu efect psihoactiv, iar a treia a provocat și un accident. Consumul de alcool sau de substanțe cu efect psihoactiv implică expunerea la pericol, știută fiind influența negativă asupra sănătății, predispoziția spre un compotament reprobabil, precum și implicații legale pentru conducătorii auto și nu numai, spuns reprezentanții IPJ Argeș. Primul depistat a fost Răzvan V., de 35 de ani, din Pitești, oprit în trafic pe DN 7, în zona Primăriei Ștefănești. Aparatul drug Test indica preyenta a trei substanțe psihoactive, THC (cannabis) , OPI( heroină) și MDMA ( Ecstasy ). Bărbatul nu era singur în mașină, avea un pasager de 35 de ani, din Ștefănești. Cel de-al doila șofer drogat a fost depistat în urma unui control pe bulevardul frații Golești. Andrei H., de 22 de ani, din Pitești, condcuea un BMW. Aparatul Drug test indica pozitiv la metamfetamină. Tinerii au fost conduși la o unitate medicală, pentru stabilirea, prin analize de specialitate, a substanțelor cu efect psihoactiv.
În cauză au fost întocmite dosare penal conform art. 336 alin.2 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație.M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.