- FC Argeș Volei – CSM Știința Bacău 3-1(25-16, 25-17, 18-25, 25-16)
Echipa de volei feminin a Piteștiului a început anul cu dreptul. FC Argeș Volei a învins cu 3-1 la seturi pe CSM Știința Bacău, în confruntarea de duminică, de la Sala Sporturilor Trivale.
Cele două echipe se mai întâlniseră de trei ori în acest sezon competițional, de două ori în Cupa României și o dată în manșa tur din campionat, de fiecare dată alb-violetele impunându-se fără probleme. De această dată, piteștencele au avut emoții doar în sfertul al treilea pe care l-au pierdut cu 18-25. Formația pregătită de Bogdan Paul a câștigat primele două seturi cu 25-16 și 25-17, iar în decisiv s-a impus cu 25-16. La gazde a evoluat și nou-venita Sorina Miclăuș, jucătoarea venită de la campioana României reușind 8 puncte. Cu cele 29 de puncte reușite, bulgăroaica Merelin Nikolova a fost MVP-ul meciului din Trivale. Yelennis Diaz (11), Mădălina Airoaie (9) și Borislava Saykova (9) au susținut și ele ofensiva echipei antrenate de Bogdan Paul. După acest succes, FC Argeș Volei ocupă locul 9, cu 10 puncte, la egalitate SCM U Craiova, dar la 5 puncte în spate față de CSM București, echipă care este deasupra liniei de play-off. M.D.