Prima dezbatere publică a bugetului, la Mioveni

0
1

La Mioveni, miercuri seara, în sala mare a Centrului Cultural a avut loc prima dezbatere publică din acest an, a proiectului de hotărâre privind Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al orașului, pe 2023. 
Totodată a fost făcută și o prezentare a listei de investiții pentru anul în curs. Bugetul consolidat al orașului Mioveni pentru 2023 este de aproximativ 42,5 milioane euro și cuprinde o listă de investiții și proiecte de dezvoltare care însumează 117 obiective, 55 dintre acestea fiind lucrări și proiecte noi. Pentru acest an, se are în vedere, în primul rând, continuarea proiectelor aflate în curs de derulare, accesarea de fonduri nerambursabile, continuarea investițiilor, finanțarea serviciilor publice, sistemului de sănătate, a educației, culturii și sportului. Următoarele patru întâlniri zonale vor avea loc în acest weekend. Programarea lor este următoarea: Sâmbătă, 21 ianuarie 2023, ora 10.00 – Multifuncționala Făgetu, ora 11.30 – Multifuncționala Colibași; Duminică, 22 ianuarie 2023, ora 10.30 – Casa de Cultură Racovița, ora 12.00 – Școala Gimnazial Clucereasa.
Cei care nu au reușit sau nu reușesc să participe la aceste dezbateri publice, pot aduce propunerile (individual), marți, 24 ianuarie, în intervalul 08.00 -10.00, la secretariatul Primăriei orașului Mioveni. Bugetul local și lista finală de investiții urmează să fie adoptate de Consiliul Local Mioveni în ședința din data de 26 ianuarie.S.M.

Acest material este proprietatea site-ului curier.ro şi poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afişarea link-ului către articolul din site-ul curier.ro.

Citiți, de asemenea, pe curier.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.