Deținuții au făcut galerie

0

În tribunele Stadionului Orășenesc din Mioveni s-a aflat duminică după-amiază, la meci și un grup de deținuți de la Penitenciarul Mioveni. Aceștia au fost grupați în peluză și chiar au făcut galerie echipei gazăd, pe durata partidei. Mare parte dintre deținuții prezenți la meci au lucrat săpătmâna trecută, mai multe zile la deszăpezirea suprafeței de joc a stadionului dar și a tribunelor.

Două galbene în două minute

Sepsi a jucat în ultimele 8 minute în inferioritate numerică. Astfel, Nicolae Păun a fost văzut cartonașul roșu în minutul 86, pentru cumul de cartonașe galbene. De altfel, mijlocașul lui Bergodi a primit cele două galbene în umai două minute. Primul a fost pentru proteste la adresaa arbitrului la o fază în care s-a dat un fault la jumătatea terenului. Apoi peste alte două minute, Păun a făcut un fault tactic, împiedicându-l pe Garutti să urce cu un balon și a primit al doilea galben, și implicite pec el roșu. Sepsi a jucat în inferioritate cele 4 minute din timpul regulamentar și cele 4 minute de prelungire.

Are 4 goluri

Bogdan Rusu este golgeterul Mioveniului cu 4 reușite, în condițiile în care el a fost plecat aproape jumătate de an la FCSB. Rusu marcase două goluri îanite de plecare, în meciul cu CFR Cluj, iar acum, în trei partide a mai marcat de alte două ori. Rusu a înscris chiar la redebut, cu Petrolul, golul victoriei (scor final 1-0) dar și acum, cu Sepsi, golul din finalul meciului care a adus un punct echipei. Atcantul galben-verde a fost titular în toate cele trei partide disputate în 2023.

A debutat Pedroso

Ultimul sosit în tabăra galben-verde, Marcos Pedroso a debutat și el în meciul cu Sepsi. Fundașul stânga care a mai jucat în România și la Viitorul lui Gică Hagi a fost titular duminică, pe postul său. Brazilianul a jucat tot meciul și nu a făcut-o rău, arătând că este o soluție pe acea parte în sistemul pe care Dică l-a gândit la Mioveni. Pedroso este al optulea jucător adus în această iarnă la echipă și care a și intrat în joc. Primii șapte aduși au fost portarul Greab, fundașii Sno și Mboumbouni, mijlocașii Diallo, Lepistu, Benchaib și atcantul Rusu. S.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.