Maşină în flăcări după accident

1

Accident teribil petrecut luni seara în apropiere de Tribunalul Argeş. Două maşini s-au ciocnit violent, iar în urma impactului una dintre ele a fost proiectată la circa 200 de metri distanţă, a izbit doi stâlpi şi a luat foc. Flăcările au distrus parţial faţada unui bloc din apropiere. Zece locatari au fost evacuaţi în timpul intervenţiei poliţiştilor şi pompierilor. 
Din primele verificări ale poliţiştilor Biroului Rutier Piteşti s-a stabilit că Nicolae S., de 47 de ani, din Ştefăneşti, care conducea un autoturism Renault pe bulevardul I.C. Brătianu, venind dinspre Calea București a vrut să vireze la stânga, pentru a se încadra spre strada Griviței. A fost acroșat, în partea față a autoturismului, de un Honda Civic care venea dinspre Târgu din Vale şi se ducea către Calea București condus de Ionuţ C., de 29 de ani, din Ştefăneşti. După impact, Honda a lovit un stâlp de pe trotuar, la colțul intersecției, amplasat în apropiere de intrarea în pasajul pietonal, pe partea dreaptă a sensului său de deplasare. Maşina a s-a rotit pe şosea după care s-a oprit la circa 200 de metri, în al doilea stâlp, amplasat tot pe trotuar, lângă intrarea în sediul unui agent comercial de la parterul unui bloc de locuințe, peste stradă de Tribunalul Argeş. A lovit stâlpul cu partea din spate unde avea rezervorul. În momentul impactului, maşina a luat foc. Şoferul Ionuţ C. şi pasagerul din dreapta au apucat să coboare înainte ca flăcările să cuprindă întreaga maşină.

Cine este vinovat?

În scurt timp, autoturismul ardea ca o torţă, flăcările ajungând la nivelul primului etaj al blocului din apropiere. Flăcările au ars o parte din izolația termică a blocului de la parter și etajul 1 dar și elemente de tâmplărie din zona celor două etaje. Au fost evacuate și 10 persoane din bloc, fără să necesite asistență medicală. Din fericire incendiul a fosr stins repede. Chiar dacă au avut nevoie de asistenţă medicală şoferul şi pasagerul din Honda nu au rămas internaţi. În timpul cercetărilor, şoferii implicaţi aveau propria variantă cu privire la producerea accidentului.
Nicolae S. spunea că a oprit și nu inițiase efectuarea virajului, susţinând că nu ar fi pătruns pe sensul opus. Ionuţ C. l-a contrazis declarând că Renault-ul i-a apărut în față și ar fi încercat să îl evite. Ca să se stabilească în mod cert împrejurările în care a avut loc accidentul poliţiştii au audiat martori şi au căutat camere de supraveghere în zonă pentru a se lămuri. După violenţa impactului şi distanţa la care s-a oprit Honda, nu este exclus ca şoferul să fi circulat cu viteză excesivă. Oamenii legii au obţinut imagini din care se vede că Renaultul a intrat pe contrasens cu intenţia de a vira la stânga. M.Sandu