Raliul Argeșului va avea loc în luna mai

0

Federația Română de Automobilism Sportiv a anunțat calendarul competițional al Campionatului Național de Raliuri Betano. Ediția din 2023 a se va desfășura în opt etape, în perioada 6 mai – 29 octombrie.
Întrecerea va debuta în luna mai și se va încheia în luna octombrie. Și în acest an, Raliul Argeșului a fost inclus în calendarul competițional. Etapa din județul nostru va avea loc la sfârșitul lunii mai, multe dintre probele speciale urmând să se dispute pe Transfăgărășan, cel mai frumos drum din țară. Competiția din județul nostru se va desfășura pe asfalt și va avea un grad de dificultate de 1.2, cel mai mare din întrecerea internă. Calendarul competițional: • Etapa 1 – Raliul Harghitei ( 6-7 mai) • Etapa 2 – Raliul Argeșului (27-28 mai) • Etapa 3 – Raliul Maramureșului (24-25 iunie) • Etapa 4 – Raliul Sibiului (14-15 iulie) • Etapa 5 – Raliul Moldovei (4-5 august) • Etapa 6 – Raliul Iașului (9-10 septembrie) • Etapa 7 – Raliul Clujului (30 septembrie – 1 octombrie) • Etapa 8 – Raliul Brașovului (28-29 octombrie)

Betano rămâne sponsor principal

În sprijinul ediției de anul acesta și a experienței desăvârșite a sporturilor cu motor, Betano va oferi promoterului fiecărei etape de concurs câte un bonus valoric. Parteneriatul cu FRAS pentru Campionatul Național de Raliuri Betano face parte din portofoliul extins al sponsorizărilor sportive pe care Betano le desfășoară atât în România, cât și în Grecia, Cipru, Germania si Portugalia, dar și la nivel regional, prin sponsorizarea unor competiții globale de renume. Betano este un operator de top al industriei de pariuri sportive și cazinou online. Betano este prezent pe piața din România din 2016 și este un susținător constant al performanței sportive și al atleților de elită: • Federația Română de Fotbal pentru Cupa României Betano, Universitatea Craiova și FCSB, din domeniul fotbalului; • Asociația Sportivă Ice Swimming & Open Water/ Înot în ape înghețate & ape deschise; • Federația Română de Automobilism Sportiv pentru Campionatul Național de Raliuri BETANO. Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) este, conform Legii, singura federație națională pentru sportul automobilistic recunoscută de Guvernul României, prin intermediul Ministerului Sportului. În prezent, FRAS are sub egida sa un total de 23 de campionate diferite cu un total de 166 de evenimente anual, 2789 de sportivi licențiați și 400 de arbitri. Anual, aproape jumătate de milion de spectatori asistă la evenimentele organizate sub steagul Federației Române de Automobilism Sportiv. M.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.