Deţinuţii le vorbesc elevilor despre droguri

0
0

Consumul de droguri în rândul adolescenţilor a crescut îngrijorător, iar reprezentanţii Penitenciarului Mioveni au ales o modalitate aparte de a le arăta tinerilor cât de gravă poate fi dependenţa de substanţe psihoactive. Sunt organizate întâlniri în cadrul cărora deţinuţi, traficanţi sau consumatori de droguri, le vorbesc elevilor despre experienţele trăite şi riscurile la care se expun tinerii . O astfel de întâlnire va avea loc vineri, 10 martie, la Teatrul Alexandru Davila. 
Prevenţia consumului de droguri în rândul tinerilor şi, în mod special, al adolescenţilor, este tema întâlnirii de vineri. Acesta va fi organizată la Teatrul Alexandru Davila, între orele 12.00 şi 14.00. Vor participa elevi de la Colegiul Naţional I.C. Brătianu şi de la Colegiul Maţional Zinca Golescu. Pe lângă invitaţi din cadrul administraţiei locale şi judeţene și reprezentanţi ai organizaţiilor antidrog în sală vor fi prezenţi şi 3 deţinuţi. Persoanele private de libertate îşi ispăşesc condamnări pentru trafic de droguri. Unii dintre ei au şi consumat au şi vândut substanțe psihoactive. Aceştia o să le vorbească elevilor despre pericolul reprezentat de droguri, atât asupra sănătăţii cât şi a vieţii, pornind de la exemplul personal. „Povestesc aspecte din viaţă, despre motivele pentru care au fost închişi, cum au ajuns în această siţuaţie, ce fac în penitenciar şi ce vor să facă după ce vor fi eliberaţi”, a explicat Laura Olteanu, ofiţer de relaţii cu presa al Penitenciarului Mioveni. Pe data de 28 februarie a avut loc o activitate similară la Mioveni, acolo unde unde au fost prezenţi 200 de elevi de clasa a IX-a, de la Liceul Teoretic Iulia Zamfirescu Mioveni.
Consumul nu este incriminat de Legea 143/2000, însă deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă iar deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Traficul de droguri se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. M.Sandu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.