Marţi, zi cu ghinion pentru şoferi!

0

Marţi, polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 287 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 50.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 18 permise de conducere și au fost retrase 16 certificate de înmatriculare. Poliţiştii argeşeni vor continua acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Viteza i-a lăsat pietoni
Tot marţi, polițiștii Biroului Rutier Pitești l-au depistat pe Marius P. de 40 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism pe strada Calea Câmpulung din municipiul Pitești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 108 km/h. Ca urmare a abaterii constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.