- Din punctul meu de vedere
Eram tânăr și eram la Paris, fără casă și fără masă, iar una dintre secretarele de la EHESS, căsătorită cu un chilian care trăia din cântatul la chitară, m-a lăsat să dorm într-o mansardă din Place du Commerce pe care încă o mai deținea cu chirie. Încăperea avea o ușă scundă, intrai pe burtă direct în pat, dar miracolul a făcut ca pe noptieră să găsesc cartea lui Sartre ”Existențialism și umanism”, iar fiindcă la noi comunismul era în toi și astfel de lucrări nu se traduceau, n-am dormit nici o clipă și am citit-o cu o poftă nebună. Am aflat astfel că:
– Omul este condamnat la libertate.
Vă închipuiți că această afirmație m-a stupefiat, nu puteam în ruptul capului să înțeleg ce este cu această condamnare, deși îmi doream nebunește să deslușesc misterul.
Ai grijă ce îți dorești că s-ar putea să ți se întâmple !
Astăzi, în fața fiecărui articol pe care îl scriu, mă simt condamnat la libertate, fiindcă am dreptul că exprim orice punct de vedere, dar aproape întotdeauna îmi e greu să mă decid, să calibrez ideile.
Să intrăm în subiect.
Sâmbătă, m-am dus la Câmpulung, unde a avut loc ceea ce se numește adunarea generală de alegeri a organizației PSD din oraș. Vreo 300 de oameni dintr-o comunitate de 38 de mii de locuitori s-au întâlnit pentru a-și alege liderii politici și a stabili o strategie pentru câștigarea alegerilor de anul viitor.
Sunt și eu, cel care scrie, dar sunteți și dumneavoastră, cei care citiți, condamnați la libertatea de a judeca în ce măsură niște oameni care au ales să facă politică sunt sau nu demni de apreciere.
Eu cred că da, cei 300 de la Câmpulung merită o reverență pentru faptul că într-o zi de sâmbătă au ales să plece de acasă pentru un exercițiu democratic.
Anul viitor, Câmpulung Muscel va fi un fel de Stalingrad al alegerilor locale din județul Argeș, în sensul de bătălie crucială între PSD și opoziție, iar dacă personalizăm, putem spune că lupta se va da între:
– Deputatul PSD Simona Bucura Oprescu și primărița Elena Lasconi, de la USR.
Vă rog să nu mă acuzați pentru metafora cu Stalingradul, este doar o exprimare mai mult sau mai puțin inspirată, dar am vrut să subliniez că indiferent de scorul mare pe care în mod cert îl va obține PSD Argeș la locale, dacă nu recucerește Câmpulung, victoria nu va avea glorie.
Doamna Simona Bucura Oprescu coordonează această bătălie împotriva domnei Elena Lasconi, iar lupta se va da pentru fiecare stradă, pentru fiecare casă.
Electoral, desigur.
Se pare că primărița nu are cine știe ce talent administrativ, dar la capitolul comunicare excelează, dar de partea PSD joacă o altă doamnă, a treia prinsă în jocul de imagine, pe nume Corina Scarlat.
Doamna Corina Scarlat monitorizează de mult timp administrația Lasconi și o face într-un mod atât de profesionist cum nu am întâlnit în 33 de ani. Pe unde mă duc, atrag atenția că așa se face opoziție la un primar, cum o face doamna Scarlat, care analizează fiecare gest, fiecare decizie a primăriței cu argumente pe care le-aș numi științifice, punând în ecuație aspectele economice și sociale. Demonstrațiile au loc pe Facebook.
Nu e ”vrăjeala” pe care o promovează liberalii la Pitești, împotriva primarului Cristian Gentea, e o critică acerbă pe argumente.
Sâmbătă, la adunarea celor 300, Corina Scarlat a prezentat o sinteză a analizei sale demolatoare și cred că auditoriul a fost convins și surexcitat de gafele Primăriei.
Este foarte interesant, ca joc democratic, că doamna Scarlat nu a fost aleasă lider politic, ea rămâne un expert care se pune în slujba echipei, ceea ce presupune un altruism rar în astfel de situații.
Nu am eu niciun amestec, dar cred că modul exemplar în care documentează și polemizează Corina Scarlat trebuie să îi asigure o implicare în viitoarea administrație, asta, desigur, dacă PSD va câștiga alegerile.
Le va câștiga ?
Ei bine, Câmpulung este un oraș dificil de administrat, e un labirint edilitar, cel mai complicat labirint al Argeșului, aici se întretaie nu doar străzi, ci și epoci istorice, curente arhitectonice și culturale, ba chiar și mentalități regionale.
Elena Lasconi a făcut gafe, a amenințat că își ia orașul în spate și îl mută la Brașov, a insultat ca la galeriile de fotbal, a îndatorat comunitatea, dar a și proiectat în mod interesant, chiar dacă riscant.
Am început prin a vorbi despre condamnarea la libertate. Putem privi lupta politică de la Câmpulung ca o bătălie pentru ciolan sau ca pe un exercițiu democratic sublim, ori să ne plasăm pe undeva la mijloc între aceste două viziuni.
Faceți ce credeți.
În ceea ce mă privește, mă declar impresionat de seriozitatea ședinței politice, de calitatea discursurilor, de noblețea atitudinilor.
Stilul doamnei Bucura Oprescu se potrivește mai mult ideii mele despre politică și administrație decât stilul doamnei Elena Lasconi, mi se pare că intră în coliziune obiectivitatea și subiectivitatea, echilibrul și spectacolul, concretul și iluziile, dar asta nu înseamnă că nu respect ambele tabere.
Îi respect însă, apriori, pe cei 300 despre care tot vorbesc și care și-au sacrificat confortul pentru a face politică într-o zi de sâmbătă.
Nu e ușor să fii condamnat la libertate, dar și mai greu e să fii condamnat la exprimarea unui punct de vedere.
Mor de dragul bătăliei politice de la Câmpulung.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
