Percheziții la Primăria Corbeni

0

Au avut loc percheziții, marți, la sediul Primăriei Corbeni și la sediul unei firme din Curtea de Argeș. Oamenii legii au ridicat mai multe documente și au dus la audieri 8 persoane. Ancheta a fost demarată după ce un contract a fost atribuit direct, fără licitație unei firme din Curtea de Argeș. Firma ar fi trebuit să întocmească un proiect pentru Școala Oiești. Când documentele au fost finalizate, erau semnate de un inginer decedat!
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, au pus în aplicare două mandate de percheziție, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Descinderile au avut loc sediul Primăriei Corbeni și la sediul societăți G. P. E. SRL din Curtea de Argeș. „Din cercetări s-a stabilit că în cursul lunii iulie 2017, reprezentanții unei unități administrativ teritoriale ar fi atribuit un contract de achiziție publică, prin încălcarea principiilor prevăzute de art. 2 din Legea 98/2016 R, către o societate comercială din municipiul Curtea de Argeș. De asemenea, contractul, având ca obiect realizarea unui proiect tehnic, a fost plătit integral de către beneficiar, deși serviciile erau incomplete. Totodată, reprezentanții societății în cauză ar fi indus în eroare beneficiarul cu privire la autenticitatea a două documente, care atestau că au fost întocmite de către o persoană calificată în specialitatea rezistență în construcții, respectiv că ar fi fost întocmite, semnate și ștampilate de către un inginer specialist, care figura decedat la data întocmirii. De asemenea, reprezentanții societății au emis, în vederea obținerii unui folos material injust, documentele de facturare prin care au atestat realitatea serviciilor prestate, iar ca urmare a acestor activități, beneficiarul a efectuat plata” a transmis IPJ Argeş. Tot miercuri, după cele două percheziţii, oamenii legii au mai ridicat documente de la alte 3 firme.

Plângere depusă în 2019

Societatea ar fi trebuit să întocmească raport de expertiză tehnică și memoriu tehnic, pentru obiectivul de investitii Extindere şi Supraetajare Şcoala Oeştii Rudărie, la U.A.T.C. Corbeni. Valoarea estimată a prejudiciului, în această fază a cercetărilor, este de aproximativ 400.000 de lei. Opt persoane au fost conduse la sediul poliției pentru cercetări. Contractul a fost atribuit direct, fără să fie publicat anunţul de licitaţii şi fără să fie emis un caiet de sarcini aşa cum prevede legea pentru a se înscrie mai multe firme. Despre percheziţiile de marţi am discutat Nicolae Dinică, primartul comunei Corbeni. „Nu știu ce să vă spun, că eu nu am fost ieri la primărie, că am gripă. Au ridicat alte documente pe care de fapt le aveau. E o plângere din 2019, fiind vorba de o școală unde s-au făcut lucrări de supraetajare”, a precizat edilul. Faptele care fac obiectul acestui dosar au fost comise în mandatul fostului primar al comunei Corbeni, Remo Mateescu, trimis în judecată de procurorii DNA în decembrie 2022 pentru fraudarea de fonduri europene. M.Sandu