Primar scăpat de dosarul penal!

0

Un nou dosar de corupţie, instrumentat de procurorii DNA Piteşti, a ajuns la final având o soluţie de încetare a procesului penal. Chiar dacă procurorii au încercat să obţină repunerea cauzei pe rol, sperând într-o condamnare, judecătorii nu au admis cererea. Astfel, fostul primar al comunei Uda a scăpat de închisoare după ce a fost acuzat de fraude cu fonduri europene. Decizia a fost luată după ce a intervenit prescripţia faptei.
În iulie iulie 2019 Florin Maria, fost primar al comunei Uda, a fost trimis în judecată de procurorii DNA Piteşti. Era acuzat de săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată. Florin Maria este fostul primar al comunei Uda, pierzând mandatul în 2015, în urma unui proces cu ANI. În rechizitoriul întocmit la data trimiterii în judecată, procurorii au precizat: „În perioada 2010-2012, inculpatul Maria Florin, în calitatea menționată mai sus, a depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false și inexacte (declarații anexă, declarații de eligibilitate, contract de concesiune a unei suprafețe de 612 ha, etc.), în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemele de plată unică pe suprafață. În realitate, asociația respectivă nu a utilizat terenurile, pășuni comunale, pentru care prin cererile depuse la A.P.I.A. a solicitat sprijin financiar pe suprafață, întrucât asociația nu deținea animale, pășunile fiind utilizate, în realitate, de locuitorii comunei deținători de animale. Prin aceste demersuri, au fost obținute pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 610.907 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză, s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii, prin instituirea sechestrului, asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpatului Maria Florin.”

Alt inculpat a fost condamnat!

În acelaşi dosar a mai fost cercetat şi Dumitru Popescu Gheorghe, preşedintele aceleiaşi asociaţii dar într-o altă perioadă. Fostul preşedinte era acuzat tot de fraudarea cu fonduri europene, anchetatorii considerând că a obţinut pe nedrept fonduri de la APIA de peste 110.000 lei. Spre deosebire de Florin Maria, care a încercat să dovedească faptul că este nevinovat, Dumitru Popescu Gheorghe a încheiat cu procurorii un acord de recunoaştere a vinovăţiei şi a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare, având un termen de supraveghere de 3 ani.
Dacă ar fi ştiut cum se va termina procesul fostului primar, e greu de crezut că ar mai fi încheiat acordul!

Sechestru pe bunuri pentru plata prejudiciului

După aproximativ 3 ani şi jumătate de procese, Tribunalul Argeş a dat sentinţa în dosarul de corupţie al fostului primar. Pentru că fapta s-a prescris, judecătorii au dispus încetarea procesului penal împotriva lui Florin Maria. Procurorii DNA a cerut intanţei repunerea pe rol a cauzei, însă judecătorii au respins cererea. În acest fel, fostul edil a scăpat de închisoare. Nu şi de prejudiciu! Magistraţii au admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Astfel, Florin Maria este „obligat să achite despăgubiri civile în cuantum de 337.521,935 lei, cu titlu de daune materiale (reprezentând prejudiciu rămas de recuperat) (…) Constată achitat din prejudiciul total de 610.906,83 lei, suma totală de 273.384,89 lei” , se precizează în sentinţă. Pentru recuperarea prejudiciului, instanța a dispus: „…menţine măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa nr. 43/P/2016 din data de 30.05.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti, asupra bunurilor aparţinând inculpatului Maria Florin, pe care o extinde până la concurenţa sumei de sumei de 337.521,935 lei şi a accesoriilor (dobânzi şi penalităţi) aferente, datorate în condiţiile legii”, după cum scrie în hotărâre. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel. M.Sandu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.