Știri de la IJP

0
0

Drogat, la volan!

Marţi seara, în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Topoloveni au depistat un bărbat de 33 de ani, din Priboieni, care conducea un autoturism, pe DJ 702, pe raza localității Topoloveni, iar în urma testării cu aparatul DrugTest, acesta a indicat prezența unei substanțe cu efect psihoactiv. Ca urmare a celor constatate, Constantin D., a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea recoltarea de probe biologice de sânge și urină, în vederea determinării substanțelor psihotrope prin analize de specialitate. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal.

Condamnat pentru conducere fără permis

O pedeapsă cu închisoarea de 4 ani şi 4 luni are de executat un bărbat din comuna Bogaţi, după ce Curtea de Apel Piteşti a dat sentinţa definitivă. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Leordeni au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Topoloveni, pe numele lui Gheorghe Cristinal S. , de 35 de ani, din Bogați. Acesta a fost judecat ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și furt. Bărbatul a fost încarcerat.

Tânără cu permisul suspendat prinsă conducând

O tânără din comuna Vultureşti s-a ales cu dosar penal marţi. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat-o pe Ana Maria B. , de 27 de ani, din Vulturești, care conducea un autoturism pe Calea Câmpulung din Pitești, iar în urma verificărilor, s-a stabilit că cea în cauză avea dreptul de a conduce suspendat. Dacă va fi găsită vinovată ea riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani pentru conducere fără permis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.