Amendați că lăsau clienții să fumeze în interiorul barurilor

0

Polițiștii locali cu atribuții de control comercial din cadrul Biroului D.C.A.S.A.C.P. au efectuat o acțiune inopinată de control acum câteva zile, acțiune ce a vizat modul de respectare a legislației privind fumatul în spații publice închise, precum și autorizarea/vizarea unităților de alimentație publică, din municipiul Pitești.
Au fost verificați 28 de agenți economici care desfășurau activitate specifică de bar/restaurant/activități recreative și distractive, fiind aplicate 9 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 26.200 lei din care:
– 4 sancțiuni contravenționale cf. Legii nr. 349/2002 modif. (legea fumatului), iar unui agent economic, fiind la a doua abatere i s-a aplicat măsura complementară de suspendare a activității până la remedierea situației, ameda aplicată fiind în valoare de 10.000 lei.
– 5 sancțiuni contravenționale cf. O.G. nr.99/2000 rep. pentru lipsa autorizației emisă de autoritatea locală, în conformitatea cu Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și cursuri de alimentație publică.
Totodată, la două unități de alimentație publică a fost dispusă măsura complementară de suspendare a activității până la intrarea în legalitate.
Aceste activități vor continua și în perioada următoare. M.D.