Amendați că lăsau clienții să fumeze în interiorul barurilor

0

Polițiștii locali cu atribuții de control comercial din cadrul Biroului D.C.A.S.A.C.P. au efectuat o acțiune inopinată de control acum câteva zile, acțiune ce a vizat modul de respectare a legislației privind fumatul în spații publice închise, precum și autorizarea/vizarea unităților de alimentație publică, din municipiul Pitești.
Au fost verificați 28 de agenți economici care desfășurau activitate specifică de bar/restaurant/activități recreative și distractive, fiind aplicate 9 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 26.200 lei din care:
– 4 sancțiuni contravenționale cf. Legii nr. 349/2002 modif. (legea fumatului), iar unui agent economic, fiind la a doua abatere i s-a aplicat măsura complementară de suspendare a activității până la remedierea situației, ameda aplicată fiind în valoare de 10.000 lei.
– 5 sancțiuni contravenționale cf. O.G. nr.99/2000 rep. pentru lipsa autorizației emisă de autoritatea locală, în conformitatea cu Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și cursuri de alimentație publică.
Totodată, la două unități de alimentație publică a fost dispusă măsura complementară de suspendare a activității până la intrarea în legalitate.
Aceste activități vor continua și în perioada următoare. M.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.