Din punctul meu de vedere
Într-una dintre nopțile recente am făcut o greșeală care m-a costat. Mă pregăteam de culcare, era oricum târziu, o oră pe care mi-e jenă să o precizez pentru a nu crede lumea că sunt un ciudat, când am văzut în bibliotecă o carte cumpărată la început de an, un volum uitat, neintrat în sistemul de citit pe care mi l-am format de-a lungul vremii.
”Mofturile rațiunii americane”, de Greg Lukianoff și Jonathan Haidt, Editura Curtea Veche, 2021.
Am luat cartea în pat, cu gândul să o răsfoiesc și nimic mai mult. M-a prins dimineața citind și mi-am dat seama că vin zorile când au început să ciripească pițigoii în mărul de la fereatră. Aveam un program, a fost nevoie să mi-l schimb.
Autorii pun problema în felul următor.
Sistemul universitar american îi pregătește pe tineri pornind de la trei principii greșite:
1. Ceea ce nu te omoară te face slab.
2. Să ai încredere întotdeauna în sentimentele tale.
3. Viața e o luptă între oameni buni și oameni răi.
Cele trei principii sunt greșite, deoarece:
1. Ceea ce nu te omoară te întărește, așa cum bine preciza Nietzsche.
2. Rațiunea, nu sentimentele trebuie să fie pe primul plan.
3. Cei care gândesc ca noi nu sunt neapărat oameni buni, iar cei care gândesc contrariul nu sunt neapărat oameni răi.
Deoarece plătesc 60.000 de dolari anual pentru cursuri, mâncare excelentă și cazare confortabilă, studenții americani sunt tratați ca niște consumatori, pe principiul clientul nostru, stăpânul nostru. În consecință, li se fac toate mofturile, în primul rând moftul de a accepta sau nu anumite idei, anumite prelegeri, anumiți profesori. Când cineva îl scoate din bula în care se află, studentul american face reclamații.
Am aflat din această carte ceva năucitor și, pentru a nu exista îndoieli, transcriu aici un lung paragraf:
”Niciodată universitățile nu par să obosească din a crea așa – numitele zone de discurs liber (ZDL) ce restricționează anumite tipuri de discurs și expresie la anumite zone din campus – niște arii mici și adesea izolate. Zonele de discurs liber au apărut pentru prima dată în anii 1960 – 1970, însemnând un loc de onoare unde studenții se puteau angaja în discursuri libere, precum Colțul Vobitorilor din Hyde Park, de la Londra. Însă, în anii 1990, multe universități au făcut din ele singurul loc din campus unde studenții puteau vorbi liber. Unele ZDL-uri au fost revizuite după ce au intrat în atenția publicului și a criticii, precum McNeese State University din Louisiana, unde folosirea ZDL-urilor de către studenți fusese limitată la o dată pe semestru. Altele au fost demontate în tribunale, precum ZDL-ul de la University of Cincinnaty, care acoperea 0,1 din campus și le cerea vorbitorilor să se înregistreze cu zece zile lucrătoare înainte. (pag. 326).
Vă dați seama despre ce este vorba aici ?
În țara democrației și a tuturor libertăților, studentul are voie să vorbească liber doar într-un țarc de câțiva metri patrați, în rest, fiind obligat să gândească și să se exprime conform politicii corecte.
Dacă nici asta nu reprezintă iadul pe pământ, atunci ce ?
Pentru că sunt niște pămpălăi, ca să folosesc o vorbă a Danei Budeanu, studenții americani se simt ofensați de orice vorbă, ca niște mironosițe, luând naștere un fel de ”cultură a demnității” absolut dementă.
O altă problemă extrem de gravă este formulată de cei doi autori în felul următor:
”Unii studenți și profesori de astăzi par să creadă că misiunea lor ar fi să aducă schimbări sociale, iar scopul educației ar consta în antrenarea studenților astfel încât să producă mai rapid și eficient aceste schimbări”. (pagina 406).
Așadar, nu adevărul este în prim – plan, ci misiunea, se creează astfel o lume de misionari. Cei doi autori o citează pe profesoara Alice Dreger de la Northwestern University care îi ruga pe profesorii și studenții activiști să vină cu date și dovezi înainte de a-și începe misiunea. Ea a scris:
”Dovada ține, într-adevăr, de o problemă etică, cea mai importantă problemă etică într-o democrație modernă. Dacă vrei dreptate, trebuie să muncești pentru adevăr. Și dacă vrei să muncești pentru adevăr, trebuie să faci mai mult decât să îți dorești dreptate”. (pagina 407).
În țara libertății a fost nevoie să apară Declarația de la Chicago (2015) în care University of Chicago susține că sprijină libertatea de gândire și exprimare.
Să observăm că noi, românii, crdeam ca proștii că aceste libertăți sunt subînțelese în America. Autorii scriu:
”Colegiile ar trebui, totodată, să își revizuiască politicile pentru a se asigura că sunt în concordanță cu Primul Amendament”. (Pagina 309).
Nu se respectă Primul Amendament în America ? Măi, să fie, asta da nenorocire.
De ce nenorocire ? Pentru că de la o vreme, Partenerul Strategic pompează în Occident oameni care ne dau lecții de democrație după ce, în studenție, aveau nevoie de zone de discurs liber pentru a se exprima.
Leninismul mergea pe ideea că ”cine nu e cu noi e împotriva noastră”.
Recunoaștem situația în ceea ce spun autorii cărții despre care vă vorbesc.
Cartea a fost Bestseller New York Times, ceea ce este bine, înseamnă că cineva începe să își dea seama cât de gravă este situația peste ocean, dar până când se vor remedia lucrurile acolo (dacă se vor remedia) întrebarea care se pune este:
– Noi, supușii, ce ne facem ?
În tinerețe, la Paris, am observat că mă aflu în plină furtună feministă. Nu a durat mai mult de 10 și și moda feminismului a ajuns și în Europa, ba chiar și în România.
Moda din universitățile americane încă nu a ajuns în România, în afară, probabil de SNSPA, dar urmează să ajungă.
Iar când va ajunge, Dumnezeu să ne aibă în pază!
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
Inchei binisor niște propozitii, dar nu înseamnă că poți demonstra orice sau dacă tăceai filozof rămâneai. Fara „pampalai” era iar „Stalin și poporul rus, libertate ne-au adus!”… Dar poate matale te reinventai.
Din nou îi plângem de milă pe americani, în condițiile în care mulți dintre tinerii români (care vor și care pot) pleacă să studieze la Harvard, Cornell, MIT, etc. Și, nu putem nega, este o mândrie pentru ei că o pot face.
Mai bine ne-am concentra pe problemele noastre cu sistemul de educație preuniversitar și universitar.
Din nou te-ai scremut sa iasa un editorial in care sa-i denigrezi (a cata oara) pe americani. Si ai ales un domeniu, cel universitar, in care chiar exceleaza. N-am timp si nici chef sa vin cu exemple, sunt nenumarate domeniile in care au facut pionierat, au facut descoperiri epocale, au cele mai performante laboratoare de cercetare, au dat cei mai multi laureati Nobel, etc.
Iti recomand cateva articole recente din Libertatea, scrise la fata locului, cu vreo 3 profesori romani care predau si fac cercetare in cele mai renumite universitati americane. Asta daca poti inghiti si alte opinii, contrare celor pe care ni le servesti in editoriale.
In concluzie, ca sa parafrazez, nu trebuie sa te mire ca tot mai multi te considera pampalaul presei argesene!
Pentru lamurirea unor treburi, comisia care decide castigatorii premiilor Nobel e formata din personalitati norvegiene care au o inclinatie culturala spre ‘valorile euro-atlantice’, deci castigatorii acestor premii sunt in marea lor majoritate occidentali si nord-americani.
Castigatori de Premii Nobel controversati?
Un singur exemplu:
Barack Obama a castigat Premiul Nobel pentru Pace in 2009, inainte de a apuca sa ordone vreo „interventie militara” – obicei impamantenit la toti presedintii americani din ultima suta de ani.
In 2012 Obama si-a dat in petec si a ordonat atacuri militare americane in Siria.
Bineinteles ca in 2012 niciun membru al comisiei Nobel nu a cerut retragerea acestui premiu.
P.S. Obiceiul american de a nu folosi cuvantul „razboi”, ci „interventie militara” a fost copiat de Rusia in 2022 la invadarea Ucrainei, denumita „interventie militara speciala”. Nu intamplator!
Ești simpatic și mă bucur căte preocup serios din moment ce faci sondaje despre mine. Totuși, o curiozitate, de ce vrei să rămâi anonim, te mănânc dacă semnezi ?
Din punctul meu de vedere, constat la editorialistul celui mai citit ziar independent din Argeș o criză cronică de idei: pro PSD, anti toate celelalte, primarul PSD din Pitești cu toate realizările sale epocale din mult visatul „mic București”, FC Argeș când merge bine, pro Rusia (deși la început greșise, sentimentalist fiind, să se incurce nițel în mila față de Ucraina), anti America și Uniunea Europeană. Când nu e vorba de PSD, o dă pe geopolitica mondială. De problemele, planurile, inițiativele locale, altele decât cele iluministe ale primarului, nici vorbă. Ziarul în care scrie este un fel de Herald Tribune sau Times în viziunea ne-ziaristului pshihologo–filozofo-scriitor.
Domnilor, ce naiba e cu voi ? Nu am făcut altceva decât să prezint o carte care a fost bestseller New York Times. Nu am scris-o eu, ci doi americani și a avut tiraje uriașe. Dacă ați ajuns să mă insultați pe mine când prezint o lucrare din SUA pe motiv că sunt antiamerican, înseamnă că nu aveți altă treabă.
Feminismul nu este o moda… daca nu credeti, spuneti-i va rog sotiei dvs. ca este inferioara barbatilor din cele mai multe puncte de vedere, intrucat este femeie, iar daca protesteaza explicati-i in asa fel incat sa inteleaga si ea (ca femeie cu capacitati intelectuale sub ale dvs.) ca nu are dreptate si este doar influentata gresit de o ‘moda’ straina.
Domnule Smeoreanu, nu uitați că „editorialul” dv. începe cu „Din punctul meu de vedere” (adică al dv.) și se termină cu concluzia dv. personală, exprimată clar:
„Moda din universitățile americane încă nu a ajuns în România, în afară, probabil de SNSPA, dar urmează să ajungă. Iar când va ajunge, Dumnezeu să ne aibă în pază!
Gheorghe Smeoreanu”.
Carevasăzică, nu ați făcut doar traducerea pe scurt a unui bestseller american pentru cititori, ci v-ați expus și poziția dv. explicită.
Da, aveți dreptate, dar cartea e semnată de americani și a apărut în America, ba a mai fost și bestseller, asta înseamnă că eu îi critic , ori se critică ei pe ei. Că îmi asum, da, iar aveți dreptate, fiindcă problema este gravă și se vede, sper, din citatele alese, că ceva e putred pe acolo. De altminteri, pe acest subiect s-au scris mii de cărți, este o dezbatere serioasă în SUA.
Din nou, domnule Smeoreanu, cartea e semnată de americani, dar dv. îi preluați ideile principale, le expuneți sub subtitlul „Din punctul meu de vedere” în editorialul celui mai citit ziar independent din Argeș sub și trageți concluzii proprii adresate cititorilor care vă urmăresc. Asta înseamnă că dv. credeți în cartea pe care ați citit-o, sunteți de acord cu ideile ei principale, vi le asumați – alături de redacția ziarului independent Curierul Zilei – și le publicați în ideea de a dezvălui putreziciunea sistemului de educație american și pericolul acestuia de a-l influența astfel pe cel românesc.
Desigur, este libertate, puteți scrie despre orice subiect, chiar preluat în totalitate de la alții. Sau puteți selecta doar paragrafele care vă plac. Puteți simpatiza cu oricine și orice doriți. Dar, cum stim cu toții, adevărul are multe fețe, domnule Smeoreanu. Iar un editorial dintr-un ziar independent trebuie să caute, să analizeze și să cât mai multe din fețele adevărului despre un anume subiect. Dar eu, cititorul, constat o stereotipie a subiectelor și ideilor dv.: pro PSD și primarii/președinții /deputatii&senatorii acestuia (pe bază de contract pre-, post- și electoral plătit și de lungă durată), iar în ultima vreme pro-Rusia, anti-Ucraina, SUA și UE.
Eu, cititorul, mă aștept la articole informative, actuale, documentate, care să caute toate fețele adevărului, articole cât mai independente posibil. Dar, așa, cu contracte plătite de PSD, cu direcțiile constante menționate mai sus, cum credeți că eu, cititorul, pot să fiu de acord întrutotul cu ceea ce scrieți. Nu vă insultă nimeni, domnule Smeoreanu, cel puțin în comentariile de mai sus. Cititorii încearcă doar să vă spună ce cred și ce așteaptă ei de la un ziar: adevărul sub multiplele lui fețe (căutat, investigat, documentat, publicat). Și feedbackul decent și bine intenționat al cititorului ar trebui luat în seamă, nu condamnat și reprimat, domnule Smeoreanu.
Comentariile sunt închise.