I-au rupt poarta vecinului şi l-au bătut

0

O dispută pentru un teren a dus în arest doi fraţi. Aceştia au mers la gospodăria unui vecin de-al lor, i-au rupt poarta ca să pătrundă în curte şi l-au luat la bătaie. După grozăvie, ambii au ajuns în arest, fiind reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore. 
Marţi., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere și lovire sau alte violențe, și au reținut doi bărbați, de 34 de ani, respectiv 32 de ani, ambii din Mărăcineni. „Din cercetări, s-a stabilit că, în ziua de 18 martie a.c., în urma unui conflict spontan, cei doi ar fi pătruns, fără drept, în curtea unui vecin, distrugându-i o porțiune din poarta de acces și l-ar fi agresat fizic. După administrarea probatoriului, bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive” a trasnsmis ieri IPJ Argeş. Tot ieri, cei doi fraţi au fost eliberaţi. M.Sandu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.